Când am împlinit 18 ani, am primit câteva cărți. Poate părea banal, nu? Însă țin să vă spun că nu au fost orice cărți, ci au fost operele unui autor care m-a fascinat din prima clipă prin modul sincer și emoționant de a scrie. Igor Guzun este un scriitor din Republica Moldova și a publicat câteva volume care descriu perfect atmosfera melancolică care îi face unici pe moldoveni. Scrie despre frumusețea lucrurilor simple din viața unui om, despre iernile copilăriei, despre Crăciun, familie, despre ce înseamnă acasă, despre forța naturii, granițe, mâncare, cultură, cărți și oameni frumoși. Vorbește despre lucrurile reale, plăcute sau mai puțin plăcute, cu umor și o bucurie aparte.

În cărțile sale totul e festiv și plin de culoare, așa că m-am gândit că ar fi invitatul perfect pentru interviul din luna decembrie, ca să ne însenineze chipurile cu metafore și expresii bine construite, care ne vor fermeca și îndemna să păstrăm în suflet bucuria și magia sărbătorilor pe tot parcursul anului.

• Care sunt cuvintele care reușesc să vă descrie cel mai bine în acest punct al vieții dumneavoastră?

Uneori – mulțumesc. Mai des – Doamne ajută! Aproape mereu – cred că mai este. Și exact toate acestea într-o altă ordine. Dar de fapt nu prea caut cuvinte care să mă descrie pe mine cel mai bine. Noroc de întrebarea de aici, că altfel aș fi ajuns să mă gândesc la asta mult mai târziu.

Ceea ce încerc să fac în cărți și în viață este să găsesc cuvinte potrivite pentru a povesti lumea din jur, că este mai fascinantă și mai instructivă decât o fi lumea din interiorul meu.

• Ce înseamnă pentru dumneavoastră lectura și care credeți că este sau ar trebui să fie scopul ei în societate?

Cred că a citi cărți este un pas spre a crea o nouă realitate sau un pas de a fugi de realitate. Depinde în ce direcție îl facem. Citim cărți, m-am gândit odată, nu pentru a fi deștepți, ci pentru a face lucruri deștepte. Esența este ce rămâne în urma noastră după ce am citit o carte sau o bibliotecă. O livadă sau un pustiu. Că dacă rămâne un deșert, înseamnă că toate aceste cărți au și fost citite în deșert.

S-ar putea întâmpla ca în câțiva ani sau în câteva secole, vom reuși să coacem o pâine doar dacă am păstrat peste generații carnetul în care mama își scria rețetele.

„Mie îmi place să merg, pe jos sau la volan, că atunci am ceva timp să-mi gândesc rândurile, ideile, rimele, cărțile.”

• Mi se pare că ne-am îndepărtat tot mai mult de anumite valori considerate fundamentale, precum familia sau tradițiile, și aș vrea să vă întreb care sunt acele lucruri după care tânjiți, dar despre care știți că nu mai sunt posibile în aceste vremuri?

Încerc să rămân normal, să fiu nici nostalgic și nici antinostalgic, iar dacă las impresia că tânjesc după ceva înseamnă că nu mi-am publicat încă toate cărțile. Poate că într-adevăr anumite obiecte nu se vor mai întoarce, dar vreau să rămână de acum încolo tot ce am luat noi de la părinți și de la părinții părinților. Tocmai lucrurile care ne ajută să rămânem oameni.

• În ceea ce privește sărbătoarea Crăciunului, de ce vă este cel mai dor sau care sunt tradițiile pe care le respectați în fiecare an alături de familie?

Dacă îmi este dor de ceva, atunci îmi este dor de vremurile fără de griji. N-au durat mult sau poate că nici nu au fost acestea chiar atât de fără de griji. E drept că acum grijile sunt mai mari, dar și bucuriile sunt mai multe. Iar Crăciunul înseamnă în primul rând bucurie. „O, ce veste minunată!” Poate că prindem timpurile în care „O, ce veste minunată!” va fi breaking news-ul fiecărui buletin de știri.

Crăciunul înseamnă cei câțiva oameni dragi alături. Iar dacă te prind sărbătorile cu ei undeva departe, vom intra undeva împreună și casa aceea va deveni îndată acasă.

„Acum mă emoționez când inima altcuiva începe să bată mai tare când citește o poezie de-a mea sau o carte și îmi spune secretul acesta.”

• Cum erau sărbătorile odată? Ce s-a menținut și ce s-a pierdut? Povestiți-mi o amintire care vă este dragă din acele vremuri.

Sărbătorile de altă dată erau cu părinții. Iar în ajun participam la o adunare foarte scurtă pe la casele oamenilor, efectuând o anumită acțiune neobișnuită pentru o durată scurtă de timp. Aici am dat definiția flashmob-ului. Noi îi ziceam atunci colind.

Am luat din acele vremuri alte câteva chestii și le-am pus într-o carte care cred că va apărea în curând, poate chiar în acest an 2021. Am povestit acolo claca prin team building și crowdfunding, șezătoarea prin party și after-party și așa mai departy.

• Spuneți-mi  despre cărțile pe care le considerați dumneavoastră „de  sărbătoare”,  fie că au drept subiect central magia,  fie că vă aduc aminte de niște clipe magice din viața dumneavoastră.

Am să spun despre trei cărți, chiar dacă toate cărțile au ceva magie în ele. „Amintiri din copilărie” (Ion Creangă) , „Aventurile lui Tom Sawyer” (Mark Twain) și „Micul Prinț” (Antoine de Saint Exupery). Sunt singurele cărți din viața mea pe care le-am recitit. Le-am citit o dată în copilărie și le-am recitit împreună cu fiica mea în copilăria ei. Sunt absolut fantastice, ca niște felii de tort de care nu te mai saturi. Pe restul cărților despre care credeam că o să-i placă ori o să-i prindă bine cândva fiicei noastre i le-am strecurat în ghiozdan, pe masă sau în laptop. Da, și mai avem o pasiune comună – Harry Potter (J.K.Rowling) – le-am citit pe toate, plus piesa, plus manualele, iar ea a revăzut de nenumărate ori filmele și tot discutăm dacă filmul e mai bun sau cartea.

• Care sunt acele cărți care v-au impresionat pe deplin de când ați început să simțiți gustul lecturii și până acum? Puteți face un top 3?

Încerc să fiu consecvent. Acestea sunt: „Amintiri din copilărie”, „Aventurile lui Tom Sawyer” și „Micul Prinț”. Plus alte câteva, dar respect formatul de top 3.

• Acum aș vrea să vă întreb despre procesul de a scrie o carte. Ce a însemnat pentru dumneavoastră să vă vedeți cuvintele prinzând contur pe hârtie?

În tinerețe a însemnat una, acum – alta. Atunci inima începea să-mi bată mai tare când îmi vedeam un text tipărit într-un ziar, într-o revistă, iar în 1997 – în prima carte. Acum mă emoționez când inima altcuiva începe să bată mai tare când citește o poezie de-a mea sau o carte și îmi spune secretul acesta.

Cu scrisul cărților cred că e simplu. Ai o idee și muncești la ea ca să prindă contur și apoi – aripi care sunt coperțile. Sigur că în această muncă vrei să fii mai bun decât alții, și poate că e mai potrivit să fii mai bun ca tine cel din cartea precedentă, dar poate că cel mai bine e ca să nu te mai intereseze aici propria persoană, ci în primul rând, fata, băiatul, femeia sau bărbatul din fața ta, cel cu cartea ta în mână. Îți răspunde? Ce face după asta?

• În cartea „Bine” din 2017 ați introdus și 8 ilustrate făcute de Irina Rusu, iar mie mi se pare cea mai frumoasă și mai originală carte, din câte am citit până acum, cu ajutorul acestui „artificiu”. Mi-ar plăcea să-mi spuneți cum v-a venit ideea și ce înseamnă cartea aceasta pentru dumneavoastră. 

Înainte de cartea „Bine” a fost, cu doi ani înainte, cartea „Vinil”. Și nu m-am așteptat ca această carte să aibă un ecou atât de puternic și un tiraj atât de mare. Și ca să răspund la această încurajare, trebuia – m-am gândit – să fac „Vinil 2”. Dar doi întotdeauna că înainte a fost unu. Și atunci am găsit o cheie, să povestesc într-o carte alte lucruri emoționante, altele decât amintirile din copilărie din „Vinil”. Iar cu Irina Rusu am inventat subiectele la aceste opt cărți poștale din interior care pot fi transmise oamenilor dragi. Și chiar mulți oameni mi-au dat dovezi în fotografii că au urmat acest îndemn din carte și au rupt ilustratele ca să le transmită semne de dragoste oamenilor apropiați de departe.

O prietenă mi-a povestit că a surprins-o pe mama ei, venită în ospeție în oraș, citind cartea „Bine”. „Vezi ce scrie aici”, i-a zis mama, și a rupt din carte ilustrata cu mesajul „Sună-ți părinții!” și i-a lipit-o pe frigider, ca pe un sticker de aducere aminte.

După „Bine” mai multă lume aștepta de la mine ori „Bine 2”, ori un roman, dar le-am stricat socotelile și am scris o carte de poeme „Adio, lucruri”. Apoi am scris o carte-ierbar „Iubi”, bineînțeles, cu poezii de dragoste.

• Care credeți că este cea mai mare satisfacție a unui scriitor? Dar a dumneavoastră?

Poate că aici sunt mai multe satisfacții. Una este legată de faptul că vrei și poți să scrii următoarea carte. Alta este legată de faptul că îmi place să împărtășesc în ateliere, traininguri ceea ce am descoperit în arta scrisului – sau nu e artă, e meserie – cu tinerii și cu toți cei care mă întreabă: „Dar cum ai făcut, cum ați făcut asta?” E o satisfacție să constați că mai sunt oameni și timpuri în care cărțile mai trebuie cuiva.

„Cred că a citi cărți este un pas spre a crea o nouă realitate sau un pas de a fugi de realitate.”

• Povestiți-mi de ce ați ales profesia de jurnalist? Ce satisfacții sunt în acest domeniu și ce le-ați spune tinerilor care își doresc să urmeze această cale?

Legenda spune că în adolescență, după ce făcusem o școală de atletism, o școală de arte și un curs de acordeon, în clasă aveam câte un coleg care era mai bun la alergat, la pictat și la cântat. Și mie mi-a rămas doar profesia asta legată de așezarea cuvintelor într-o anumită ordine ca ele să aibă un sens și să strălucească. Și așa am mers la jurnalism.

Cu anii profesia asta m-a învățat ceva viață, chiar dacă nu suficient, și m-a ajutat să merg – am numărat acum – în 25 de țări ca să înțeleg mai multe și să-mi găsesc drumul spre scrisul cărților.

Mie îmi place să merg, pe jos sau la volan, că atunci am ceva timp să-mi gândesc rândurile, ideile, rimele, cărțile. Iar uneori chiar le rostesc cu voce ca să aud dacă au sonoritatea cuvenită. Bine că de lele mai multe ori sunt singur sau dau impresia că vorbesc cu hands-free.

• În final, aș vrea să vă rog frumos, să împărtășiți câteva rânduri din ce ați scris până acum care vă sunt tare dragi.

În aceste zile din acești ani, ca să-mi setez provocări cu care să mă descurc cu greu, dar cu bucurie, traduc în limba română cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura rusă. De ce din rusă? Pentru că o cunosc bine și, până voi ajunge să traduc din Emily Dickinson sau Charles Bukowski, încerc să găsesc în română echivalentele de sens, sonoritate și profunzime ale celor mai frumoase poeme ruse.

Dacă avem spațiu, pot să împărtășesc în premieră un poem mai lung și unul mai scurt.

- INNOKENTI ANNENSKI -
Există lumi și astre ce lucesc,
O Stea din toate însă mi-e destinul.
Nu pentru că și azi o mai iubesc,
În lipsa Ei cu altele mă chinui. 

Și atunci când sunt smerit sau disperat,
Din partea Ei răspunsul o să vină.
Nu pentru că Ea brusc m-a luminat,
Cu Ea nu e nevoie de lumină.

(1909)

---

- EVGHENI EVTUȘENKO -
 Pe arbori albi un geam se suprapune.
Profesorul e plin de amărăciune,
Pe geam se uită cu amărăciune
Și-n mâini frământă creta apăsat.
E simplu – regula diviziunii!
El a uitat o simplă noțiune!
O simplă regulă a diviziunii!
Pe tablă e o greșeală! Ce păcat!

Ne-am așezat în sala lui de clasă
Un pic altfel în sala lui de clasă,
Și-l urmărim cu fețe curioase, 
Dar știm fără să spună cineva.
Am înțeles că în ajun plecase 
Soția profesorului de acasă.
Nu știm nici unde a plecat de acasă,
Și nici de ce ea a plecat de acasă,
Dar știm doar că plecase ea. 

Într-un costum care a ieșit din modă – 
Croială veche și ieșit din modă,
Croială foarte incomodă – 
Profesorul ieșit din modă
Coboară la parter și e distrat.
Și îndelung, ajuns la garderobă,
Își caută în haina incomodă,
Pierdură, marca de la garderobă,
„Chiar am pierdut-o?” – vocea dezaprobă,
Cu palma își freacă fruntea, rușinat.

„Ah, iat-o!” și exclamă bătrânește.
„Știți, tanti Mașa, lumea îmbătrânește, 
Să știți că toată lumea îmbătrânește,
Nu-mi spuneți că deloc nu mă privește…”
Cum se închide ușa auzim.

Pe arbori albi un geam se suprapune,
Pe arborii pe care neaua grea se pune,
Însă nu arborii privim, pe bune,
Noi pe profesor, triști, îl urmărim.

El pleacă, lunecându-i talpa
Prin neaua care nu se mai sfârși.
Iar silueta lui e aproape albă,
Ca arborii de afară, albă,
Încă puțin, va fi atât de albă,
Că printre arbori n-o vom desluși.

(1955)

Iar celor cei care au ajuns cu lectura aici le spun mulțumesc. Și cuprins autoarei întrebărilor pentru faptul că m-a ajutat să-mi fac ordine în ceea ce privește una, alta.

Pe Igor Guzun îl puteți găsi aici:

• Cărturești: https://carturesti.ro/autor/igor_guzun
• Instagram: https://www.instagram.com/guzunigor/
• Facebook: https://web.facebook.com/IgorGuzunOfficial/?_rdc=1&_rdr
• Blog: http://aiciscriu.eu/tag/urma-ta/

Credit foto copertă: @neluplaton

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare