Așa cum v-am obișnuit, la final de an fac un bilanț al cărților citite, al citatelor cu care m-am îmbogățit și a lecțiilor pe care le-am învățat . Anul acesta a fost presărat de o gamă largă de categorii, titluri și autori. Am descoperit noi scriitori, români în special, și mi-am dat seama cât de valoroasă este literatura noastră prin prisma scrierilor recente. Vă invit să facem o călătorie literară la sfârșit de an, împreună, în rândurile de mai jos.

Cărțile de ianuarie – „Culorile uitării” & altele de Vasi Rădulescu

„Culorile uitării” pot spune că e cartea mea preferată de anul acesta și de aceea am trecut-o pe ea prima. Pot spune, de asemenea, că toate cărțile lui Vasi, fără excepție, au ceva special, stilul în care sunt scrise îți permite să te identifici cu ceea ce este așternut în pagini. Amintiri din copilăria autorului, povești inspirate din cariera sa de medic, povețe pentru suflet și minte, descrieri de peisaje, melodii și momente din viață – toate acestea dau o notă personală și foarte autentică cărților sale, tocmai de aceea vi-l recomand. Totodată dacă vreți să vă întregiți cultura și cunoștințele despre medicină, aveți ocazia minunată cu pachetele de pe site-ul său, https://drvasiradulescu.ro/shop-dr-vasi/.

„Vei strânge în tine nu ani, ci povești. Când iubești și trăiești cu uimire, devii un veritabil culegător de povești. La final o să merite. Să nu strângi ani, să strângi povești. Să nu stângi timp, să strângi trăire.”

Vasi Rădulescu

Cartea lui februarie – „Dosar permanent” de Edward Snowden

O carte tulburătoare, pe parcursul căreia te vei întreba mereu „eu ce aș fi făcut în situația lui?”. De la copilăria frumoasă și zbuciumată, la maturitate și la obținerea stigmatului de whistleblower, Edward Snowden ne arată că viața unui om este complexă, iar deciziile pe care acesta le ia sunt, adesea, contextuale și pline de alte și alte semnificații, care pot implica schimbări în viața profesională, dar și în cea personală, atunci când te aștepți mai puțin. Este un roman despre un om care preferă să se exileze ca să-și protejeze familia și puținii prieteni pe care-i avea, despre dragoste și cum ajungi să faci cele mai mari sacrificii pentru omul iubit.

„Nimic nu este mai greu decât să trăiești cu un secret care nu poate fi spus. Să-i minți pe străini în legătură cu o identitate sub acoperire sau să ascunzi faptul că biroul tău se află sub cel mai secret câmp de ananas ar putea să pară pe-aproape, dar măcar faci parte dintr-o echipă: munca ta o fi secretă, dar e un secret împărtășit și, prin urmare, o povară împărtășită. Există nefericire, dar și râsete.”

Edward Snowden

Din martie – „MoArt. Arta de a muri” de Andreea Russo

Este una dintre cărțile care mi-a plăcut cel mai mult anul acesta. Am mai povestit despre stilul în care scrie Andreea Russo într-un articol dedicat, însă trebuie să mai amintesc și aici ce scriitură curată, plină de sens, frumos și sensibilitate are. După cum îi spune și titlul, este o carte despre a muri, doar că singurul lucru care nu o face tristă e că vorbește și despre a trăi. Vorbește despre un om ce înțelege viața, cu tot ce are ea, de la oameni, la experiențe, la iubiri. Despre cum viața este o artă proprie.

„Cred că cel mai bine mă pot cunoaște prin artă. Când văd ceea ce creez, de fapt mă văd pe mine, fără măști, fără adaosuri. Devin într-atât de concentrat pe ceea ce fac, încât uit de mine, mă dedic în totalitate și-mi iubesc creația mai mult decât mă iubesc pe mine, asta înseamnă să fii creator, să te abandonezi pentru a putea crea.”

Andreea Russo

Încă una din martie – „Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

Sunt un om care este fascinat de tot ce are natura de oferit, iar cartea aceasta oferă o perspectivă atât de frumoasă aspra darurilor Mamei Natură. Personajul principal se luptă cu chemarea naturii și a pământului natal, ce are o forță aparte asupra ei și o face să se întrebe care este scopul ei. Precum și ce rol au avut părinții în această conexiune. Apoi încearcă să înțeleagă prin ceea ce trece, pentru a putea să fie ea însuși, alături de persoana iubită.

„Natura e superioară nouă, speciei umane. Noi însă ne încăpățânăm să devenim stăpânii ei, să o ținem în sclavia egoismului și înfumurării. Ea le rabdă pe toate, suferă și-și linge singură rănile, dar nu iartă. Crimele împotriva naturii sunt deseori trecute drept întâmplări nefaste. A făcut cineva vreodată închisoare pentru că a tăiat un copac, sau pentru că a călcat o floare, pentru că a folosit irațional un pahar cu apă sau pentru că a murdărit un râu? Nu. Noi căutăm pedepse doar atunci când la mijloc avem interese. Natura însă are legile ei. Și, în raport cu omul, e la fel de onestă. Culegi ceea ce semeni, în cel mai direct mod. Asta e prima lege a Ei pentru oameni.”

Vitali Cipileaga

Cartea lunii mai – „Pânza de păianjen” de Cella Serghi

Am rămas plăcut impresionată de stilul atât de poetic de a scrie al Cellei Serghi. Citindu-i cartea m-am întrebat: de ce nu e acesta genul de carte care să fie studiat la școală? Eu aș fi citit-o dintr-o suflare, așa cum s-a și întâmplat de altfel în mai, când am pus mâna pe ea. Nu știu dacă trebuie să-i fac vreo introducere sau dacă e de ajuns să spun că e unul dintre acei autori care merită citiți la orice vârstă și că e genul de carte de care nu te poți plictisi pentru că te poartă prin Bucureștiul interbelic, Balcicul de altă dată și prin alte locuri de poveste de la noi din țară.

„Insomniile nu mă mai sperie. Noaptea creează un fel de egalitate între oameni. În întuneric se nivelează inegalităţile. Ele iau viaţă de cum începe să răsară soarele şi se accentuează treptat.”

Cella Serghi

Una din cărțile de august – „Cartea alinării” de Matt Haig

Cred că nu mai e nevoie de cuvinte pentru a descrie stilul lui Matt Haig. Dacă ați mai citit și alte articole de pe blog, deja știți că este autorul meu preferat, iar bucuria a fost și mai mare atunci când cei de la editura Nemira au anunțat că vor publica anul acesta „Cartea Alinării”. În campania de promovare a acesteia la noi în țară apare sintagma „O carte ca o îmbrățișare” și nu cred că există o frază mai bună care să descrie această carte. E tot ce ai nevoie într-o zi ploioasă, într-un moment în care nu ești chiar în formă sau, din contră, când ești într-o dispoziție exuberantă și parcă ai vrea să mai adaugi un strop de magie. Capitole scurte, pline de sens și înțelepciune, de viață, de lucruri simple și frumoase, care o să-ți aducă garantat zâmbetul pe buze.

„Toți avem influență unii asupra altora. Toți suntem conectați în atâtea feluri văzute și nevăzute. Ceea ce probabil explică faptul că una dintre cele mai simple și mai rapide căi spre fericire pare să constea în a face pe altcineva fericit. Altruismul vine din egoism. Nimic nu ne face să ne simțim mai bine decât să ne gândim la noi înșine.”

Matt Haig

A doua carte din august – „Ted Talks” de Chris Anderson

O carte pe care îmi doream de mult să o citesc, datorită fascinației față de conferințele TEDx. De ce poveștile pe care le spunem și ni se spun sunt atât de importante? Ce înseamnă să vorbești în public și de ce ar trebui să știm cu toții cum să o facem? Cum se pregătesc cei mai mari speakeri ai lumii înainte de a ține un discurs și ce ponturi au pentru a-și îmbogăți apariția pe scenă?

Toate acestea sunt întrebări la care răspunde Chris Anderson și ajutoarele sale, iar tot ceea ce e în această carte e 100% aplicabil, mai ales pentru oameni care lucrează în domenii ce necesită discursuri în public sau pentru cei care pur și simplu își doresc să-și uimească prietenii cu abilitățile de oratori.

„Impulsionată de conectarea tot mai accentuată dintre noi, una dintre abilitățile cele mai vechi ale omenirii este în curs de reinventare pentru epoca modernă. M-am convins că mâine, chiar mai mult decât astăzi, a învăța să-ți prezinți ideile pe viu altor oameni se va dovedi o abilitate absolut necesară pentru […] oricine, punct.”

Chris Anderson

Minunăția de septembrie – „Dragă Emmie Blue” de Lia Louis

Una dintre cele mai frumoase cărți de ficțiune citite anul acesta. Atât de emoționantă, de frumos construită și de veridică. Nu am mai citit nimic până acum de Lia Louis, dar pot spune că este o perlă nedescoperită de pe fundul oceanului de cărți și sunt norocoasă că mi-a căzut o lucrare de-a sa în mâini. Dacă vreți ceva care să vă miște până la lacrimi, personaje conturate frumos, elegant, complex de care să vă atașați și la care să vă gândiți mult timp după ce ați terminat cartea, sigur ăsta-i titlul pe care trebuie să-l căutați.

„V-ați cunoscut în niște circumstanțe deosebite, complet ieșite din comun. Tu ai lansat un balon, iar el l-a găsit peste ocean. Nu prea cred că există oameni care să se întâlnească așa și să nu creadă că e un semn.”

Nimeni nu ar trebui să-și lase viața condusă de o greșeală.”

Lia Louis

Cartea lui octombrie – „Gânduri către sine însuși” de Marcus Aurelius

Această carte mi-am dorit să o citesc doar pentru că a recomandat-o o persoană la care țin și despre care consider că are niște gusturi alese în materie de lecturi. Și mă bucur că am avut ocazia să o țin în mâini, iar acum să o găzduiesc în biblioteca mea, pentru că e, într-adevăr, o carte cu adevărat specială, pe care orice tânăr ar trebui să o citească, ca să înțeleagă ce înseamnă de fapt să fii om, să trăiești în această lume, să te bucuri de lucruri simple, să fii muritor. Deși a fost scrisă acum sute de ani, este la fel de actuală și acum, la fel cum a fost și în prima zi și sincer, aduce liniște și echilibru când o citești pentru că parcă te conectezi la lumea de dinainte de pandemie, când totul era altfel și eram mai liberi și în fapte și în gândire și în emoții.

„Toate lucrurile se împletesc unele cu altele, legătura lor este sfântă și aproape nici un lucru nu este străin de altul. Căci sunt ordonate și împreună dau ordine și frumusețe aceleiași lumi. Și lumea este unică, cuprinzându-le pe toate, unic este Zeul care se găsește în toate, unică este substanța și unică legea, rațiunea comună tuturor ființelor inteligente, unic adevărul, dacă e adevărat că unică este perfecțiunea ființelor care au aceeiași natură și care participă la aceeiași rațiune.”

Marcus Aurelius

Cea de noiembrie – „Sensul vieții” de Mihai Morar în dialog cu părintele Necula

O carte surprinzătoare, un dialog între doi oameni foarte dragi sufletului meu, care rostesc cuvintele cu respect și măsură, știind exact câtă forță au acestea. O transcriere a dialogului de la podcast-ul Fain & Simplu, dintre Mihai Morar și Părintele Necula care o să te facă să te apleci mai mult către interior, către tine, către ce înseamnă să trăiești în pace și armonie cu mintea și sufletul. O carte care cuprinde stări și emoții, din care răzbate bucuria și recunoștința de „a exista”.

„Indiferent ce ne spune lumea sau ce urlă vocile din capul nostru, putem fi creatori: atunci când ne lăsăm adevărul să vorbească, atunci când vorbește tare inima. Suntem creatori atunci când ne dăm voie să fim.”

Mihai Morar

Cărțile lui decembrie – „Bine” & altele de Igor Guzun

Cărțile ideale cu care să sfârșești anul sau să-l începi sau să-l petreci. 🙂

Cărțile lui Igor Guzun sunt sensibile, adresate copilului interior. Sunt despre copilărie, sărbători, momente magice, oameni frumoși, tradiții, familie, bucurii mici pentru oameni mari. Adevărate guri de aer în gălăgia lumii de zi cu zi, care, vă garantez, o să vă aducă zâmbete în colțul gurii și lacrimi în colțul ochiului. Cartea „Bine” aș recomand-o ca fiind cea mai potrivită carte pe care puteți să o faceți cadou oricând, dar mai ales de Crăciun.

„Cartea este o poartă.

O poartă cu ei oamenii în geantă, în smartphone, în mașină, în valiză…

Ca să ajungă mai departe.”

Igor Guzun

Cărțile din articol le găsiți aici, în ordinea menționării lor:

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s