„Cum ai reușit să-i iei interviu lui Despot?” sau „Wow, nu-mi vine să cred că i-ai propus asta!” sau „Cum de ai avut curajul să-l abordezi atât de direct?” sunt doar câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus singură după ce Adi a fost de acord să-mi acorde un interviu pentru blogul meu. Ca să înțelegeți mai bine contextul o să vă spun doar că am prins curajul acesta nebunesc după ce am participat la un interviu de la MMB, unde Adi era invitat, iar fiecare cuvânt pe care l-a spus acolo m-a lovit în plin, fiind o adevărată inspirație pentru mine. E a doua oară în viață când mi s-a întâmplat să fiu fascinată pe deplin de un om, de modul lui de a vorbi și de a se comporta, de modul de a gândi și de cel de a se raporta la lumea care ne înconjoară. Mi se pare că Despot are o viziune asupra vieții profesionale cum nu am mai întâlnit la alți artiști și asta pentru că știe care este scopul lui, motivul pentru care face muzică, ce înseamnă de fapt ea și unde te poate duce dacă știi să o urmezi, iar toate astea le face într-un mod frumos și ireproșabil de mai bine de 25 de ani. A urmat visul băiețelului care, în camera lui se vedea un cântăreț cunoscut, și a ajuns într-un punct în viață în care toate s-au așezat, căpătând o explicație și un sens. Sau aproape toate. Însă ideea este următoarea: Omul Adi Despot este dovada vie a ce înseamnă profesionalism, asumare, răbdare, perseverență, pasiune și visuri împlinite, deși toate astea au venit la pachet și cu oboseală, sute sau mii de nopți nedormite, dureri, dezamăgiri, interacțiunea cu oameni mai buni sau mai răi, popularitate, atenția publicului, articolele mai mult sau mai puțin reale din presă, multe angajamente și alergătură. Dacă au meritat toate acestea pentru a ajunge în punctul acela din viață în care se simte confortabil cu propria persoană și în care își asumă fiecare decizie, puteți afla din interviul de mai jos. Tot ce vă pot spune eu este că apreciez enorm oamenii care spun adevărul indiferent de consecințe, sunt reali și sinceri cu ei înșiși și puteți fi convinși de faptul că Adi este unul dintre aceștia și prin felul de a fi poate să-i motiveze și pe ceilalți.

  • Ce te-a motivat de-a lungul anilor să faci muzică?

Nu m-am gândit niciodată să fac altceva, în ciuda faptului că au fost ani în care nici măcar de supraviețuit din muzică nu putea fi vorba. E un amalgam de dorință și nevoie de exprimare și descoperire de sine prin intermediul muzicii căruia pur și simplu nu pot să mă opun.

  • Care sunt cuvintele care te descriu cel mai bine la acest moment?

Din punct de vedere muzical, work in progress. Am realizat în timp că drumul ales nu are capăt, așa că încerc să mă bucur de călătorie. Fiecare noțiune nouă pe care o deprind deschide la rândul ei alte mici noțiuni, nuanțe și aspecte, care așteaptă să fie însușite. E o lume a detaliilor fascinantă, infinită. N-ai cum să te saturi…

Credit foto: Andreea Popa
  • Când ți-ai dat seama că a face muzică este scopul tău?

Am conștientizat la un moment dat, în inerentele încercări filozofice de a găsi un scop existenței mele pe pământ. S-a întâmplat imediat după Colectiv, când am realizat că totul se poate termina subit. M-am imaginat pe un norișor, uitându-mă retrospectiv la viața mea, întrebându-mă dacă sunt mulțumit de randamentul pe care l-am avut. Nu am fost, am văzut un leneș fără un scop anume, care mai mereu își găsea scuze să amâne lucrurile. Un „brusture”, cum ar spune bunicul meu. Well, brusturele ăsta avea nevoie să își conștientizeze condiția și scopul. Și brusc, totul a făcut click.

„Am realizat în timp că drumul ales nu are capăt, așa că încerc să mă bucur de călătorie.”

  • Muzica înseamnă să transmiți niște mesaje care să conteze și pentru generațiile de acum, dar și pentru cele care vor veni. Ce mesaje din muzica ta ai vrea să conteze și peste 10-15 ani?

Am o personalitate artistică metaforică, poate prea metaforică pentru a se face înțeleasă pe deplin. Sufăr din cauza asta câteodată, mi-ar plăcea să fiu „un înțeles” din prima. Pe de altă parte, ador metaforele, așa că de fiecare dată când sunt pus în fața unei alegeri… naa, fuck that, metaforele câștigă întotdeauna. Să spui lucruri nespunându-le mi se pare magic. În altă ordine de idei, nu am avut niciodată nici intenția, nici proiecția validității mele în viitor. Ce fac din punct de vedere artistic este mereu aici și acum.

Credit foto: Andreea Popa
  • Atunci când suntem tineri este esențial să avem modele sau oameni care ne inspiră, care să ne facă să fim mai buni și mai buni în ceea ce vrem să facem. Tu ai avut astfel de oameni și dacă da, cum te-au ajutat să fii tu, cel de astăzi?

Cred că avem o imagine greșită despre modele, greșim atunci când le căutăm și ne raportăm la ele într-un un sistem copy-paste. Nu există așa ceva, fiecare din noi e unic, ce funcționează pentru unii nu funcționează pentru alții. În schimb, dacă ești prezent în viața ta și atent la tot ce te înconjoară, ajungi la concluzia că, de fapt, ai totul la îndemână și că cea mai mare piedică în cale sunt propriile gânduri parazite din mintea ta. E timpul să faci curățenie. După curățenie, oameni pe care i-ai cunoscut și experiențe avute vor răsări în clar și te vor inspira.   

„Să spui lucruri nespunându-le mi se pare magic.”

  • Bănuiesc că au existat, de-a lungul timpului, greutăți care te-au făcut să spui „Gata, renunț!”. Ce te-a făcut, totuși, să mergi mai departe?

Sigur că au existat greutăți, însă niciodată nu m-am gândit să renunț. Cum să renunț la mine?

  • Probabil că în ultima perioadă ai tot fost întrebat ce a reprezentat pandemia pentru tine din punct de vedere profesional, dar eu aș vrea să te întreb ce a însemnat pentru tine în plan personal?

Haos, cu tot ce înseamnă el. De la teamă la furie și depersonalizare.

  • În ultimii ani, am avut ocazia să văd ce înseamnă pentru un artist să se pregătească pentru un concert. Cum te pregătești tu pentru un concert, ai vreun ritual anume pe care-l respecți de fiecare dată?

Pentru mine, toată conduita unui concert este ca sub un regim de armată. Ăsta este singurul ritual, ține de respectul pentru public și pentru meserie în sine. Și cel mai mișto este că toată chestia asta vine natural, de la sine, nu e ceva impus.

Credit foto: Sándor Bereczky
  • La MMB spuneai că mulți dintre cei care sunt acum în industria muzicală nu sunt tocmai ce par și nu sunt tocmai profesioniști. Cred că este foarte important să le oferim tinerilor o lecție despre autenticitate într-o lume în care mulți se simt dezorientați și inspirați de aparențe. Tu ce le-ai spune, ce i-ai sfătui?

„Every generation has its way and need to disobey.” Dar nu o spun eu, a spus-o Joe Cocker. Mai devreme sau mai târziu lucrurile o să se decanteze. Ca să înțelegi ce e bine trebuie să cunoști mai întâi ce e rău.

  • Sunt foarte curioasă ce piese cuprinde playlist-ul tău, așa că te rog să asociezi 3 piese cu 3 cărți care ți-au plăcut mult.

„Maitreyi”(de Mircea Eliade) – Yes/Union a fost o experiență imersivă de-a dreptul. Early 90s, tocmai cumpărasem caseta, i-am dat play și am deschis cartea pentru prima oară. Cât timp am citit-o, am ascultat exclusiv albumul ăsta. A match made in heaven, nu le mai pot disocia.

Credit foto: arhiva personală a invitatului
„Ca să înțelegi ce e bine trebuie să cunoști mai întâi ce e rău.”
  • În ce direcție crezi că se îndreaptă muzica românească și ce ți-ai dori să auzi mai des de la ai noștri?

Muzica românească este unde este și sună cum sună pentru că peste 90% din jucătorii din industrie sunt amatori, fără studii de specialitate în domeniu. Artiști, case de discuri, manageri, promoteri, impresari, presa de specialitate… Singurul lucru care ridică nivelul este experiența în timp. Am scris „presa de specialitate”? Oh, God… 

  • Categoria de pe site sub care se va publica acest interviu se numește „interviuri – poveste” pentru că mi se pare esențial să creăm povești și să le dăm mai departe sau să le auzim și să le împărtășim cu alții. Spune-mi o poveste care te-a impresionat sau pe care ai trăit-o și crezi că merită împărtășită și cu alții pentru a putea învăța ceva din ea.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un om cu o chitară… Continuați voi.

Credit foto: Revista Bizz

Pe Adi îl găsiți aici:

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s