Știu, în ultima perioadă am publicat pe blog articole de mare întindere, foarte complexe și stufoase, care aveau nevoie de mult timp pentru a fi parcurse. Însă, în acest an, de Ziua Internațională a Cărții, am decis să las imaginile să vorbească pentru mine.

Orice cititor de cursă lungă, cum îmi place mie să spun, vizitează cu siguranță librării. La rândul meu, am fost și eu în destul de multe de prin țară și m-am gândit că e un prilej fain de a le împărtăși cu voi, pentru a putea să sărbătoriți cum se cuvine, în orice loc din țară v-ați afla. Am obiceiul de a-mi cumpăra cărți noi, în fiecare an, la data de 23 aprilie, pe baza a ceea ce observ de obicei în librării. Rar aleg să-mi comand cărți de pe internet fără a le vedea dinainte fizic, fără să le răsfoiesc sau fără să văd cum sunt structurate. Rar mi le cumpăr din librării fizice (de obicei, la ocazii speciale). Cu toate astea, îmi place să rătăcesc prin librării atât în orașul natal (Galați, deși nu are prea multe), cât și în orașele pe care le vizitez. Am obiceiul de a-mi cumpăra câte un semn de carte din fiecare nou-oraș pe care-l vizitez sau librărie în care merg și de-a lungul anilor am adunat o colecție considerabilă. După mine, e cel mai fain mod de a a-ți aduce aminte de un oraș, pescuind din cutia cu amintiri un semn de carte și toate amintirile se revarsă spre tine cu o forță uimitoare. La fel se întâmplă și dacă îți cumperi câte o carte din fiecare oraș pe care-l vizitezi, și apoi notezi de unde a fost procurată, împreună cu anul pe prima pagină. Acestea sunt, cred eu, cele mai de preț suvenire, care sunt și utile și au și valoare sentimentală mare.

Aceastea fiind zise, vă invit într-o călătoriei virtuală prin librăriile care mi-au plăcut cel mai mult din țară, trăgând speranță că, măcar în această zi de 23 aprilie, veți merge și o veți colinda pe cea mai apropiată de voi și veți întâlni acolo viitoarea carte preferată.

București

Cărturești Carusel – Strada Lipscani 55

Am pus Cărturești Carusel primul pe listă pentru că este, de departe, cea mai frumoasă librărie în care am fost până acum, din toată țara. Prima dată am vizitat-o de ziua mea, în decembrie 2016, dar revin ori de câte ori am drum prin centru, pe strada Lipscani. Ăsta e un loc unde te poți pierde și poți petrece fără probleme o zi întreagă. Clădirea care o găzduiește este una cu o istorie bogată și o puteți afla aici: carturesticarusel.ro. Vă dau și un pont: cărțile merg cel mai bine atunci când sunt citite în compania unui ceai sau a unei cafele, iar la ultimul etaj veți găsi un bistro unde puteți să le savurați pe ambele cu plăcere.

Info utile:

  • peste 10 000 de volume
  • 5 000 de albume și filme
  • la ultimul etaj, Bistro Carusel

Contact:

  • 0728 828 922
  • carusel@carturesti.net

Program:

  • Luni – Miercuri 10:00 – 22:00
  • Joi si Duminică 10:00 – 22:30
  • Vineri și Sâmbătă 10:00 – 24:00

Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15)

Prima dată am vizitat-o în noiembrie 2017, când am fost la un concert și am descoperit-o accidental vrând să vizitez Strada Pictor Arthur Verona, când încă era frumos pictată. M-am îndrăgostit la fel de mult ca și de Cărturești Carusel și este librăria în care am revenit de cele mai multe ori când am fost în București. Funcționează, la fel, într-o clădire de patrimoniu și este ca un labirint, având parter, etaj și un pod cu un spațiu vast de citit sau pentru lansările de carte. În spatele ei o să găsiți Grădina Verona sau Cafe Verona, unde puteți să savurați mâncare delicioasă și, din nou, un ceai sau o cafea care să meargă perfect alături de lecturile pe care vi le-ați achiziționat din librărie. Recomand orice fel de paste găsiți la ei în meniu, nu o să vă dezamăgească gustul lor 🙂

Contact:

Program:

  • luni – vineri: 10 – 22
  • sâmbătă: 10 – 18
  • duminică: închis

Nu știu dacă mai este posibil și acum, dar în 2017, la subsolul librăriei se găsea și un restaurant, unde se lua masa în perioadele reci ale anului. Îmi aduc aminte că am băut un ceai divin, iar cana era asortată cu setul cel nou de semne de carte, luat din librărie. Tot atunci am mâncat și pastele de care vă ziceam mai sus. A fost atât de gustos totul și de frumoasă toată atmosfera.

Diverta Lipscani (Strada Lipscani 30-34)

Probabil cea mai colorată și mai inedită librărie în care am fost până acum. Pe lângă toate cărțile momentului, această librărie are papetărie, birotică și multe rechizite. Totul e foarte frumos orânduit, cu multă atenție la detalii. Recomand dacă aveți nevoie de anumite instrumente de scris sau dacă vreți să vă cufundați în lectura unei cărți în spațiile speciale amenajate pentru asta.

Contact:

Program:

luni – duminică: 10 -21

Librăria franceză Kyralina (Strada Biserica Amzei 10)

Un loc pe care îmi doream să-l vizitez mai demult și mă bucur că mi s-a ivit ocazia anul trecut, când am fost cazată în zonă. Am fost singură în librărie, care degaja o atmosferă caldă și primitoare. Mie îmi place foarte mult limba franceză, ritmul și melodicitatea ei, iar pentru mine vizitarea acestei librării a fost un deliciu. Am plecat de acolo cu 2 cărți în ediția de buzunar, în franceză, ale lui Mircea Eliade și Seneca, câteva cărți poștale și mai multe semne de carte. M-am întâlnit și cu un „lup rău”, dar care nu arăta așa de înfricoșător fiindcă este personajul principal al unor cărți pentru copii. E un loc minunat în care să-ți petreci timpul, unde poți să citești într-o atmosferă de poveste, ascultând muzică în limba franceză pe fundal și având ocazia să conversezi cu librarii în aceeași limbă, chiar dacă știu și română. Frumoasă și veche este și clădirea în care se află, atât la interior, cât și la exterior. Aproape de Calea Victoriei, deci după ce îi faceți o vizită, puteți bea și o cafea bună în apropiere.

Contact:

Program:

  • luni și duminică: 12 – 18
  • marți – sâmbătă: 10 – 20

La Petite Bouffe (Strada Doctor Louis Pasteur 38)

Vizitat luna trecută, La Petite Bouffe este, la fel, un loc în care îmi doream să ajung mai demult, datorită cartierului în care se află (Cotroceni), în special. O cafea foarte bună și dulciuri pe măsură o să vă întâmpine dacă treceți pragul pisicului ghiftuit. Multe cărticele și rechizite pe care le știți din Cărturești o să le regăsiți și aici. Cel mai fain este atunci când este însorit și poți sta și pe mica teresă ca să te bucuri de o lectură bună și de o cafea așa cum îți place. Este clar un loc frecventat de cei care locuiesc în cartier, însă tare fain e să le faci o vizită dacă ești prin București și habar nu aveai de locul acesta, ce poate deveni o adevărată oază de liniște, departe de agitația orașului.

Contact:

Program:

  • luni – vineri: 9 – 19
  • sâmbătă și duminică: 9 – 20

Seneca Anticafe (Strada Arhitect Ion Mincu 1)

Am vizitat minunea asta acum 7 ani, de ziua mea. Un concept unic în România, Seneca Anticafe nu este doar o simplă librărie, ci un loc construit inteligent pentru conectare și lucru . Fie că vrei să-ți faci treaba în liniște, fie că vrei să organizezi o lansare de carte sau un eveniment cu prietenii, aici e locul ideal pentru coworking. Ai acces la un spațiu profesional de lucru: internet de mare viteză, imprimantă, scanner, ceai, cafea și cele mai prietenoase gazde. În librărie găsești o selecție de cele mai bune titluri din domenii variate de la literatură la filosofie, știință și probleme actuale. Le poți comanda și online de pe shop.senecanticafe.ro. Totodată, acest loc poate să-ți găzduiască o zi de training sau un eveniment cu până la 55 de participanți. Mai multe detalii despre facilități și planuri tarifare găsești pe site-ul lor.

Info utile:

tariful de bază: 15 lei / ora (12 lei /oră pentru elevi, studenți și persoane vârstnice)

Contact:

Program:

luni – duminică: 9 – 21

Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45)

Locul perfect unde să te ascunzi într-o zi ploioasă, după ce ai mâncat un ecler și mai ai de așteptat până la tren. 🙂 Eu una așa l-am descoperit. Frumos, cald, spațios, numai bun de vizitat dacă ești prin centru și vrei să te răsfeți cu o lectură bună.

Contact:

Program:

  • luni – sâmbătă: 10 -21
  • duminică: 11 – 19

Cărturești AFI Cotroceni (Bulevardul General Paul Teodorescu 4)

Știu, sunt multe librării Cărturești, în special în mall-uri, dar pot spune că aceasta, cu siguranță, are ceva special. Spațiu pentru lectură, tavanul decorat cu mii de stele și oameni dispuși să-ți sară în ajutor dacă ai nevoie pentru a găsi un anumit titlu.

Contact:

tel. 0734554426

Program:

luni – duminică: 10 – 22

Galați

Librăria Humanitas (Strada Domnească 45)

Am mai multe amintiri frumoase cu această librărie, fiind și cea din care mi-am ales cartea cu care să aniversez prima sută de cărți citite acum 8 ani. Le-am făcut ședințe foto prietenelor, am băut ceaiuri aromate pe mica terasă din spate, inaugurată acum câțiva (în prezent nefuncțională, din păcate) și am vizitat-o ori de câte ori mă plimbam prin centrul vechi al orașului. Un loc în care poți să-ți petreci fără probleme câteva ore în weekend, alături de autorii preferați. Dacă tot am ajuns la ea, vă dau și un pont, valabil pentru toate librăriile Humanitas din țară: în ultima vineri a fiecărei luni calendaristice puteți profita de 20% reducere la toate cărțile din librării, chiar și la cele reduse deja. Enjoy!

Contact:

Tel. 0733669352

Program:

  • luni – vineri: 9 – 20
  • sâmbătă: 10 – 20
  • duminică: 10 -17

Alexandria librării (Strada Domnească 48-54)

Recunosc, această librărie nu am vizitat-o de foarte multe ori, însă de fiecare dată când am fost, m-a impresionat amabilitatea librarilor și citatele atent alese pentru a împodobi pereții. Funcționează, de asemenea, într-o clădire veche din centru și impresionează încă de la intrare.

Contact:

Program:

  • luni – vineri: 9 – 20
  • sâmbătă: 9 – 17
  • duminică: 10- 15

Sibiu

Librăria Humanitas Constantin Noica (Strada Nicolae Bălcescu 16)

Cea mai simpatică librărie în care am fost, datorită mesajelor / desenelor pictate pe ziduri în spațiul destinat lecturii. Are un aspect vintage, datorat cărămizii autentice care se întrevede din loc în loc, dat fiind faptul că librăria funcționează la subsolul unei clădiri vechi. E cu adevărat pitorească și este o oprire obligatorie dacă treceți prin Sibiu.

Contact:

tel. 0733669342

Program:

  • luni – sâmbătă: 10 – 20
  • duminică: 11 – 17

Cluj-Napoca

Librarium Universității (Str. Universității 1)

Atunci când am fost la Cluj nu am avut timp să merg prin mai multe librării pentru că am stat doar un weekend, însă aceasta pe care am văzut-o mi-a plăcut foarte mult. Îmi aduc aminte că era foarte mare și funcționa, de asemenea într-o clădire istorică.

Contact:

Program:

  • luni – sâmbătă: 9 – 21
  • duminică: 12 – 20

Constanța

Prăvălia cu cărți (Strada Ștefan cel Mare 31)

Și la Constanța se face resimțită combinația dintre cărți și cafea pentru că ei au Prăvălia cu Cărți și Prăvălia cu Cafea una lângă alta, în centru. După ce dai o tură printre rafturi, poți să mergi să te răsfeți și cu o cană bună de cafea sau ceai.

Contact:

Program:

  • luni – vineri: 9 30 – 19 30
  • sâmbătă: 10 -17
  • duminică: închis

Oradea

Librăria Cair Paravel (Piaţa 1 Decembrie nr. 3)

Una din cele mai speciale librării pe care le-am vizitat până acum pentru că, atunci când îi treci pragul parcă intri într-un basm. Cair Paravel este librăria copiilor, centru de lectură, artă, muzică și joacă, spațiu creativ și imaginativ unde poveștile prind viață și este cu siguranță locul din Oradea de care îmi voi aduce aminte mereu, cu drag. Puteți savura și aici o cafea sau un ceai cât așteptați copilul să-și aleagă cărțile sau cât le alegeți chiar voi.

Contact:

Program:

  • duminică și luni: închis
  • marți: 10 – 18
  • miercuri: 10 – 17
  • joi și vineri: 9 – 15
  • sâmbătă: 9 -16

Librăria Humanitas (Calea Republicii 11)

Nu am foarte multe fotografii cu modul în care arată această librărie pentru că mai mult am colindat printre rafturi, însă mi-a plăcut foarte mult stocul de carte pe care îl aveau. Cred că am petrecut mai bine de o oră aici uitându-mă ba la noutăți, ba la dvd-uri, ba la posibile suvenire. Mi-a plăcut mult atmosfera, faptul că era foarte mare, chiar în centru și o puteai explora în voie.

Contact:

Program:

  • luni – vineri: 9 – 20
  • sâmbătă: 10 – 18
  • duminică: 10 -15

Iași

Cărturești Iași (Strada Palas 7A)

Am tot avut treabaă în Iași din 2017 încoace și de fiecare dată m-am oprit la librăria aceasta din Afi Palas. Nici aici nu am foarte multe fotografii de la interior, însă v-o recomand dacă ajungeți prin vestitul mall din Iași și vreți să faceți o incursiune și în lumea cărților, nu doar a rochiilor și pantofilor.

Contact:

tel. 0734554439

Program:

luni – duminică: 10 – 22

Brașov

Cărturești (Piața Sfatului 20)

De când stau în Brașov, am tot frecventat librăriile pe care deja le cunoșteam, dar am mai găsit și câteva noi. Oricum ar fi, încă nu mă pot hotărî care este cea care îmi place cel mai mult din acest oraș, însă cu siguranță fiecare are ceva aparte. Cărturești-ul din Piața Sfatului cred că este prima librărie vizitată în Brașov și îmi place pentru că îmi aduce aminte, după conformație și poziționare, de Cărturești Carusel. Și el se află tot într-o clădire veche, foarte elegantă și luminoasă. Cel mai fain este atunci când urci și de la balcon poți admira totul, de jur împrejur. Culori calde, rafturi foarte ordonate și librari amabili am găsit de fiecare dată aici.

Contact:

tel. 0732003062

Program:

  • luni – sâmbătă: 10 – 21
  • duminică: 10 – 20

Librăria Humanitas (Piața Sfatului 16)

Mi-am făcut un obicei din a-mi cumpăra ziarul România Literară de aici și de a savura măcar un articol pe o bancă în apropiere de fântâna din piață. Atât de primitoare și această librărie, invadată de lumină naturală și plină de minunății. Găsiți cărți din toate domeniile, papetărie, ceramică și multe obiecte ce pot fi luate drept amintire. Și aceasta îmi place mult!

Contact:

Program:

  • luni – sâmbătă: 9 – 20
  • duminică: 10 – 19

Librăria Ștefan Octavian Iosif / Libris (Strada Mureșenilor 14)

Singura librărie fizică Libris din țară, chiar în orașul în care a luat naștere și de unde își livrează coletele în toată țara. Și aceasta e printre preferatele mele. Foarte vastă, cărțile fiind dispuse la parter și la subsol, aflându-se tot într-o clădire veche. Oameni foarte drăguți, deschiși să te ajute la nevoie. Totul orânduit frumos, pe categorii, iar vitrina este mereu decorată în ton cu sărbătorile cele mai importante.

Contact:

Program:

  • luni – vineri: 9 – 20
  • sâmbătă: 10 – 19
  • duminică: 11 – 15

Sper că în acest articol ați găsit cel puțin o librărie care să vă facă să spuneți „ Aici mi-aș dori să ajung!” și eu chiar vă doresc să ajungeți, să o vizitați și chiar să le vizitați pe toate pentru că va fi o experiență pe cinste în oricare dintre ele a-ți ajunge. Iar dacă ați fost în oricare dintre ele, îmi puteți spune în comentarii ce v-a plăcut cel mai mult la ele și de ce.

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s