Un suflet cald, veșnic tânăr și colorat – așa aș putea să o descriu pe invitata mea de luna asta în cadrul seriei de interviuri-poveste. Andreea Lupescu, zisă Verde, e unul dintre cei mai creativi oameni pe care-i știu. O urmăream de mult pe Instagram, dar în 2021 am întâlnit-o la conferința Mastering The Music Bussiness, iar când i-am spus că o admir mult, mi-a spus că o pot deranja oricând, ca să vorbim sau pentru orice altceva.
E artă în formă pură, face jurnalism cultural, lucrează la editura Nemira pe parte de PR, face ateliere de creative-writing, cântă și compune, dându-le poveștilor o formă frumoasă. E artistă și sper că se vede asta și din răspunsurile pe care le-a oferit la întrebările mele. Mă bucur că am avut ocazia să o descopăr mai mult prin cuvintele așternute și sper să o îndrăgiți și voi la fel de mult ca mine după ce o veți citi!
Spune-mi câteva cuvinte despre tine. Cum te-ai descrie în acest punct al vieții tale?
În prezent, învăț să păstrez o armonie și un echilibru între partea profesională și partea personală, între mersul la birou și work from home, între călătorii și odihnă, între relaxare și activitate intensă.
De ce Andreea „Verde”? Cum s-a construit imaginea fetei cu părul verde, care cântă și spune povești?
Când aveam 16 ani, de Sf. Andrei, m-am vopsit verde. Doar în partea din față. M-am gândit că nu o să mă certe profesorii de ziua mea. În schimb, au avut o atitudine deschisă și relaxată vizavi de schimbarea mea de look. Așa că am continuat să mă vopsesc periodic și de atunci nu m-am mai oprit. Motivația mea nu a fost una previzibilă: am vrut să îmi asortez ochii și părul. Apoi, la facultate, am intrat prima și m-au chemat în față să țin un discurs, la deschiderea anului universitar. De acolo mi s-a tras porecla de Verde, pentru că în sală (și ulterior în facultate) s-a propagat vestea că o fată cu părul verde a intrat prima. Și profesorii îmi ziceau Andreea Verde iar dom’ profesor de TV, Horia Moraru, mă striga Verdeațo!
Nu cu mult timp în urmă, am avut-o invitată la această serie de interviuri pe Andreea Mitran, colega ta de la editura Nemira. Am întrebat-o și pe ea, așa că te întreb și pe tine: cum arată o zi de lucru obișnuită la editură? Cu ce te ocupi și de ce îți place ceea ce faci?
O zi obișnuită nu e niciodată obișnuită și nici nu seamănă cu precedenta. Când lucrez de acasă, încep direct cu ședințele sau urgențele, abia apoi îmi iau o pauză, fac o cafea, pregătesc micul-dejun, fac câteva poze cu pisica mea, Cleo, în lumina soarelui și cu una din cărțile noastre. Apoi merg mai departe cu organizarea lansărilor de carte, comunicatele de presă, discuții cu autorii, solicitări de interviuri, brainstorminguri legate de următoarele campanii Nemira & materiale speciale pentru presă.
Când merg la birou, începem mereu cu o cafea BUNĂ & lapte de cocos (preferatul Andreei Mitran). Colega noastră, Marțipan, ne prepară cel mai bun ceai (și aduce mereu ceva nou și spectaculos ca gust). Apoi începem ședințele cu colegii noștri de redacție, plănuim lansările următoarelor cărți, ne gândim la tot felul de campanii, discutăm despre evenimente. Mâine, de exemplu, avem niște filmări și o ședință foto pentru următoarele noutăți editoriale. Și avem tot felul de alte activități incluse în drumul unei cărți de la manuscris și pâna la raftul din librărie.
Ce înseamnă arta pentru tine? Cum îți găsești inspirația ca să creezi și să o poți împărtăși cu alții?
Pentru mine, arta este mereu prezentă. În primul rând, consum multă artă: merg la teatru, film, festivaluri, muzee, expoziții. În al doilea rând, simt nevoia constant să desenez, mă ajută să mă calmez, să mă relaxez și să mă concentrez. În al treilea rând, cânt la pian (mai rar decât mi-aș dori) și uneori compun muzică. Am făcut coloana sonoră pentru spectacolul regizat de Laura Ducu – Devorează-mă și pentru un proiect online lansat pe YouTube în pandemie care se numește Amintiri din altă viață. Recent, am reînceput să cânt cu vocea și lucrez la o piesă împreună cu Marius Motoca, un om de comunicare cu suflet de artist. Doar că am senzația că mă mișc f o a r t e G R E U.
De ce jurnalism și nu altceva? Ce le-ai spune tinerilor care își doresc să meargă pe această cale, dar nu știu la ce să se aștepte?
Am dat cu banul între jurnalism și actorie, deci nu pot spune că a fost 100% alegerea mea. Dar în secunda în care am știut că voi merge pe acest drum, m-am dedicat total. Pentru mine, jurnalismul făcut cu pasiune este arta de a spune mai departe poveștile oamenilor mai bine decât ar putea să o facă ei înșiși. Arta de a descrie un eveniment, film, festival, spectacol atât de precis, încât cei care citesc să aibă sentimentul că sunt și ei acolo.
Pentru cei care își doresc să meargă pe această cale, pot să spun doar că nu se vor plictisi și că vor avea ocazia să interacționeze cu oameni din toate categoriile sociale și profesionale, dacă își vor dori asta. Depinde mult și de tipul de jurnalism pe care vrei să îl faci. Pe mine m-a atras jurnalismul cultural.
Ești pasionată de călătorii, de locuri cu o poveste, de decoruri/peisaje atipice. Care sunt destinațiile din lume la care te-ai întoarce oricând și ce e de văzut acolo? Poți face un top 3?
Îmi este foarte greu să fac un top, pentru că nu pot aplica aceleași criterii. Dar, pentru mine, Lisabona rămâne locul cu cea mai frumoasă lumină și cu o atmosferă de căldură din partea oamenilor de pe stradă. Locul în care fiecare popas conținea o priveliște surprinzătoare. Locul în care puteai să te urci în tren și să ajungi în 20 de minute pe plajă. Este locul în care te poți plimba fără un plan și SIGUR vei găsi ceva memorabil, un restaurant cu mâncare delicioasă (aici am mâncat prima dată melci), un spectacol de fado.
Parisul rămâne un loc drag pe care l-aș revedea oricând vara (pentru că iarna este insuportabil de frig pentru mine) – cu toate clișeele lui drăgălașe: cafenelele în care au băut marii artiști ai lumii, Moulin Rouge, Tour Eiffel, Louvre (& orice muzeu), Montmartre (pentru fanii filmului Amelie, aici este Paradisul, arată identic ca în film), fiecare parc sau părculeț – recomand tonetele care vând gauffre cu frișcă, sunt delicioase. Și pentru că o mare parte din regizorii și actorii mei preferați sunt francezi. (Truffaut, Godard, Anna Karina, Renoir, Catherine Deneuve, Juliette Binoche, Marion Cotillard, Audrey Tautou, Isabelle Huppert)
Roma – pentru că înțeleg perfect limba italiană fără să o fi învățat vreodată, pentru toată arhitectura superbă demnă de filmele lui Fellini, pentru Fontana di Trevi care are ceva magic, chiar și așa, plină de turiști, pentru parcul cu portocali, pentru înghețata de la Giolitti, pentru cel mai vechi restaurant care face paste cacio e pepe (după o rețetă secretă), pentru Coloseum, Vila Borghese și orice muzeu.
Mă intrigă foarte mult faptul că faci ateliere de creative-writing. Povestește-mi cum se desfășoară un astfel de atelier și cum este să-i înveți pe oameni să-și spună poveștile cât mai expresiv cu putință?
Aceste ateliere pornesc tot de la fascinația mea pentru cuvinte, pentru poveștile oamenilor și pentru transpunerea lor într-o formă mai artistică. Atelierele de creative-writing includ tot felul de jocuri menite să îți dezvolte imaginația, să te ajute să lucrezi atât cu vorbele, cât și cu corpul, să reformulezi o poveste în stilul tău caracteristic, păstrând faptele, dar schimbând tonul, să ieși din limitele auto-impuse sau impuse de societate – care te țin pe loc și te împiedică să evoluezi. Așadar, sunt mai multe etape – de stilistică, de integrare, de conștientizare, de șlefuire, de accesare a unor povești sau experiențe care sunt importante, de punere în context. În modulul pentru adulți lucrez cu punerea “în scenă” a unui episod din viața personală. În modulul pentru copii, pornim de la povestea dintr-o carte și o transformăm în scenariu de film sau teatru de un anumit gen: comedie, dramă, film de acțiune, trecând prin mai multe etape și jocuri de creativitate – aici lucrăm pe echipe.
Spuneai în „Forma gândurilor” că oamenii cu experiențe cât mai bogate de viață, atunci când le împărtășesc, te ajută indirect să creezi. Dar și că, atunci când ne conectăm unii cu alții, putem să ne sprijinim reciproc și să fim, la rândul nostru, susținuți în procesul nostru. Care au fost cei mai însemnați oameni care ți-au servit drept inspirație, dar și drept model, și cum te-au ajutat să fii tu cea de azi?
Prima mea sursă de inspirație a fost învățătoarea mea de la școala generală 310 – Ofelia Petrescu. De la ea am învățat gramatica limbii române, proprietatea termenilor, ea m-a încurajat să scriu. Tot alături de ea făceam scenete, serbări, mergeam în excursii – a fost un model important, corect, feminin, cald.
A mai fost profesorul meu de română de la liceul Sf. Sava, Gheorghe Lăzărescu. El m-a sprijinit foarte mult în procesul meu scriitoricesc. Alături de el am publicat revista liceului, am realizat interviuri, am scris piese de teatru, am mers la olimpiade. Un model de masculinitate, corectitudine, politețe, erudiție, modestie, eleganță.
Să vorbim puțin și despre lectură. De curând echipa Nemira a pus pe roate o petiție care să faciliteze introducerea unui nou mesaj de interes public la TV: „Pentru o dezvoltare armonioasă, citiți cel puțin o carte pe lună!”. Mi s-a părut o inițiativă genială și am semnat petiția de îndată ce am văzut-o. Vreau să te/vă felicit și să te întreb ce înseamnă pentru tine lectura? Care crezi că este sau ar trebui să fie rolul ei în societatea actuală?
Cei de la PRO TV deja difuzează acest mesaj, lucrurile s-au mișcat repede și mulțumim pentru sprijin, a fost copleșitor să primim reacții atât de frumoase din comunitate. Pentru mine lectura este hrană spirituală. Simt că fiecare carte are propria ei energie cu care rezonezi sau nu la momentul respectiv. Și este foarte important, ca în orice altă situație, să îți asculți vocea interioară, intuiția și să alegi ceva pe sufletul tău. Iar atunci lectura respectivă se va transforma într-o frumoasă relație de prietenie.
Știu, este o întrebare dificilă pentru oricine iubește să citească, dar care sunt acele cărți care te-au „întregit” și de ce? Poți face un top 3?
Topuri am mai zis că nu pot să fac, dar îți pot spune spontan care sunt titlurile care îmi vin acum în minte:
- Biblioteca de la Miezul Nopții de Matt Haig – am simțit că adună toate gândurile, dilemele și fricile mele și le pune într-o formă în care totul are sens. M-am simțit înțeleasă și validată. E genul de carte care i se potrivește oricui, are o universalitate superbă cu un mesaj profund.
- Despre scris de Stephen King – Eu îi zic Biblia lui King. Este cea mai frumoasă descriere a meseriei de scriitor și conține momente marcante din viața lui King, momente emoționante care m-au surprins și m-au făcut să apreciez punctul în care sunt acum, dar m-au și motivat să țintesc mai sus.
- Păcatul originar de Anthony Quinn – am plâns, am râs, am citit compulsiv, n-am putut să las cartea asta din mână. Este scrisă impecabil, cu o sinceritate copleșitoare – nu ai idee ce viață grea a avut acest om și prin ce a trecut.
- Și cred că următoarea mea carte preferată va fi Friends, iubiri și Marele lucru teribil de Matthew Perry – mai mult nu zic…
Am văzut pe Instagram, sub o fotografie expresivă, o referință la filmul „Le ballon rouge” a lui Lamorisee. Trebuie să recunosc că m-a intrigat și m-a făcut curioasă să-l văd și eu. Ca să-mi pot face o listă completă, împreună cu cei care mă citesc, povestește-mi despre câteva filme pe care le-ai recomanda oricui și care îți plac mult.
Îți zic doar titlurile, pentru că nu vreau să stric supriza: La vita e Bella, La Fabuleux Destin D’Amelie Poulin, Jules et Jim, Otto e mezzo, Interstellar, orice de la Hitchcock, Closer, Before sunrise, Melancholia, orice de la Bergman sau Kieslowski.
În final, aș vrea să te rog să împărtășești, un fragment din jurnalul tău sau câteva versuri pe care le-ai scris de curând.
Lucrez la o nouă melodie, las aici câteva din versurile provizorii:
„A party that was over when you saw the light The one that makes you older in the daylight You know it's never over until you say STOP You know You had a pain In the rain.”
Pe Andreea Verde o puteți găsi aici:
Nicol's Choices 