Alin Pandaru sau – așa cum este consacrat în industria muzicală – Pandutzu este omul care cunoaște pe toată lumea și toată lumea îl cunoaște pe el. De treabă, talentat și implicat, el și-a găsit un loc în ceea ce înseamnă industria muzicală de la noi și s-a făcut remarcat prin conținutul divers despre artiști pe care-l publica pe canalul său de YouTube. A cunoscut multe vedete, a stat de vorbă cu ele, le-a fotografiat sau le-a luat interviuri, astfel participând la sute de evenimente. Toate astea plus dorința de a face ceea ce-i aduce plăcere, i-au oferit un parcurs natural către un job la YouTube Music în Londra. Acum lucrează acolo, este mulțumit, experimentează tot ce înseamnă viața culturală a Londrei și revine în România pentru prieteni, familie și festivalurile de la noi. Ce înseamnă să fii atât de cunoscut, însă fără a fi celebru și care sunt lucrurile care contează cu adevărat pentru el, aflați din interviul de mai jos.

  • Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Un băiat pasionat de muzică live căruia îi place să împărtășească și cu alții pasiunea lui. Și care îi enervează pe unii cu steagul lui la festivaluri… 🙂

Panutzu și steagul #FindMe (foto: arhiva invitatului)
  • De unde a luat naștere pasiunea ta pentru concerte?

Chiar dacă merg la concerte de când mă știu, abia undeva prin 2009, după ce am fost la festivalul Peninsula alături de baieții de la iConcert.ro și am început colaborarea cu ei, a început să-mi placă foarte mult să merg la concerte, să fac fotografii și uneori să mai scriu și recenzii despre ele. Ajuta foarte mult faptul că primeam acreditare de presă pentru a face fotografii și recenzii și că nu trebuia să plătesc de fiecare dată bilet. La vremea respectivă chiar nu îmi permiteam să merg la atât de multe concerte… Dar a nu se înțelege că mergeam chiar gratis, pentru că “munceam” practic pentru acea acreditare. Și am pus între ghilimele munceam pentru că era de fapt un mix între plăcere și muncă.

  • Care au fost top 3 evenimente la care ai participat și de ce sunt ele însemnate pentru tine?

Greu de ales un top trei pentru că au fost foarte multe evenimente care au o însemnătate specială pentru mine. Fără a fi într-o ordine anume, aș spune concertul lui Robbie Williams de la București, la care am stat chiar în primul rând la gard și care a fost exact cum mi l-am imaginat. Ar fi și concertul Coldplay din Barcelona din 2016, când am avut ocazia să stau în photo-pit primele trei piese și să trag câteva cadre mișto cu trupa. Tot legat de Coldplay aș pune și concertul pe care l-au susținut anul trecut în Londra la O2 Shepherd’s Bush Empire, care a fost unul foarte restrâns, cu doar vreo 2000 de oameni. Și acolo am reușit să fiu în față (al 2-lea rând). Și ar mai fi multe altele…

„Am făcut cam tot timpul ce mi-a plăcut și am îmbinat de fiecare dată utilul cu plăcutul.”
  • Poți povesti 2 experiențe memorabile pe care le-ai trăit alături de un artist/artiști?

Prima cred că ar fi alergarea pe care am făcut-o cu Tudor Chirilă la început de 2009. Eram super fan Vama și încă sunt, evident, însă la vremea aia încă nu reușisem să interacționez în vreun fel cu Tudor, chiar dacă mergeam la foarte multe concerte de-ale lor. Eh, și într-o zi, a scris el pe blog că iese la alergat și că dacă mai vrea careva să vină. Și m-am dus, deși nu cred că alergasem vreodată mai mult de 1 km legat. Era o dimineață friguroasă, de februarie parcă, și ne-am strâns la Arcul de Triumf, eu, Tudor, Dragoș Bucurenci și încă vreo 4-5 fete. Și-am alergat de la Arc până la Piața Revoluției. Fetele au renunțat pe parcurs, dar eu am fost acolo până la final. Dragoș și-a continuat alergarea, iar Tudor m-a invitat la un ceai la Hilton. Și-acolo am avut ocazia să-l întreb tot ce voiam. Între timp, s-a mai apropiat relația și am și colaborat pentru câteva proiecte.

O altă experiență memorabilă a fost interviul cu Armin van Buuren pe care l-am făcut la Untold în 2018. La ediția respectivă am fost unul din bloggerii oficiali ai festivalului și printre avantajele acestei “distincții” a fost faptul că aveam acces în Media Village, iar înainte de festival, ca orice membru al presei, am întrebat dacă pot să fac și eu interviuri cu mai mulți artiști și am dat o listă dintre cei care veneau. Și de cele mai multe ori, artiștii au timpul super limitat pentru presă și interviuri, doar partenerii media mari au ocazia să stea de vorbă cu ei. De data asta însă, am avut noroc și am avut ocazia să stau și eu 5 minute de vorbă cu Armin van Buuren, care e unul din artiștii mei preferați. Este de altfel și cel mai “văzut” artist străin de mine, cred că de vreo 10 ori.

Pandutzu & Armin van Buuren la Untold 2018 (foto: arhiva invitatului)
  • Pasiunea pentru fotografie a existat dintotdeauna sau a fost ceva ce ai descoperit că-ți place să faci o dată cu mersul la concerte? Poți alcătui un top 3 al cadrelor pe care le-ai făcut la evenimente, de care ești cel mai mândru?

Pasiunea am descoperit-o din mers și în continuare mă consider fotograf amator de concerte. Sunt o groază de colegi mult mai talentați și mai creativi decât mine și uneori încerc să “fur” meserie de la ei. Dar în mare parte, încerc să rămân la ale mele și să trag cadre simple în limita echipamentului de care dispun.

Poza de care sunt cel mai mândru este una cu Chris Martin de la concertul Coldplay din Barcelona de care am povestit mai sus. Mi-am și printat-o și-o am pe perete.

Chris Martin, solistul Coldplay surprins de Pandtzu pe scenă în Barcelona, 2016 (foto: arhiva invitatului)

Tot pe perete, dar într-un format mai mic, este și fotografia asta cu Guess Who de la lansarea albumului “Un Anonim Celebru” de la Arenele Romane din 2017. A ajuns chiar și coperta albumului “Guess WhoUn Anonim Celebru (Live la Arenele Romane)”.

Fotografia de copertă pentru „Guess WhoUn Anonim Celebru (Live la Arenele Romane)”, făcută de Pandutzu (foto: arhiva invitatului)

Și tot de la Arenele Romane, îmi place foarte mult și fotografia asta cu Adrian Despot de la concertul lor aniversar Vița de Vie – 20 de ani. Evident că și pe asta am printat-o.

Adi Despot, la Arenele Romane, concert aniversar Vița de Vie – 20 de ani, surprins de Pandutzu (foto: arhiva invitatului)
  • Povestește-mi, te rog, despre schimbarea pe care ai făcut-o în urmă cu aproape 3 ani și asumarea deciziei de a pleca la Londra pentru a lucra la YouTube Music. Cum te-ai acomodat și ce ai sfătui un tânăr care s-ar găsi în aceeași situație ca și tine, atunci, să facă acum?

Sincer să fiu a fost o decizie foarte ușoară, culmea. Asta și pentru că job-ul mi se potrivea foarte bine și era pasul firesc în “carieră” mea din industria muzicală. Adică tot ce făcusem până acum mă adusese în punctul ăsta și aș fi fost cel mai fraier să nu profit de această oportunitate.

Acomodarea n-a fost chiar atât de grea, pentru că veneam deja dintr-un oraș mare, eram obișnuit cu agitația, aglomerația, dar și cu oportunitățile pe care ți le oferă un astfel de oraș. Pentru mine Londra e cel mai potrivit loc pentru concerte și tot felul de evenimente culturale, toată lumea vine aici.

Ca sfat pentru un tânăr în poziția mea ar fi să profite de fiecare situație. Viața e prea scurtă să trăim cu regrete. Și vorba aia: “mai bine să regreți ceva ce ai făcut, decât ceva ce n-ai făcut”.

Pandutzu la Londra (foto: arhiva invitatului)
  • Cum s-a văzut pandemia din perspectiva ta, locuind în Londra, dar venind și în România destul de des? Ce te-a impresionat cel mai tare în aceste vremuri?

Nu pot să spun că nu m-a afectat toată nebunia asta cu pandemia, însă nu pot nici să mă plâng foarte mult. Într-adevăr, n-am mai reușit să vin atât de des în țară precum o făceam înainte și am simțit un pic mai mult lipsa prietenilor de-acasă. Dar asta m-a ajutat cumva să mă rup un pic mai mult de România și să mă concentrez mai mult pe noua viața de aici. Am explorat mult mai mult Londra în perioada asta și am reușit s-o transform în noua casă.

Atunci când n-au fost restricții de zbor și-am putut să vin în România, am fost un pic surprins că lucrurile erau mult mai stricte în țară decât în UK și cumva abia așteptam să mă întorc la “normalitatea” din Londra.

Iar legat de lucrurile care m-au impresionat ar fi făptul că toată lumea a înțeles pericolul și că la început am stat cu toții în case, iar apoi, când au apărut și vaccinurile, s-a vaccinat toată lumea și am scăpat super repede de amenințare. Aici am fost un pic ironic, însă chiar aș fi fost surprins dacă era așa.

  • De-a lungul timpului, bănuiesc că au fost multe momente în care ai zis „Gata, renunț!”. Ce te-a făcut, totuși, să mergi mai departe pe drumul pe care ți l-ai ales? Ai avut mereu susținerea familiei pentru ceea ce făceai sau au existat și membri mai circumspecți în privința carierei pe care ți-ai ales-o?

Nu aș putea să spun că am avut momente în care am vrut să renunț. Pentru că n-am întâlnit totuși obstacole așa mari în “drumul” meu. Am făcut cam tot timpul ce mi-a plăcut și am îmbinat de fiecare dată utilul cu plăcutul. În mare parte am avut susținerea familiei și n-au fost niciodată discuții foarte serioase pe tema asta. Doar frati-miu mă mai tachina așa din când în când și mă întreba când o să-mi găsesc și eu un “job serios”.

Bucuria de a merge la concerte și festivaluri (foto: arhiva invitatului)
  • Atunci când suntem tineri este esențial să avem modele sau oameni care să ne inspire și să ne facă să ne dorim să devenim mai buni și mai buni în ceea ce facem. Tu ai avut astfel de oameni și dacă da, cum te-au ajutat să fii tu, cel de astăzi?

Uhmm, nu cred că aș putea să spun că X sau Y ar fi un model clar de la care m-am inspirat. Am luat câte puțin de la fiecare din oamenii cu care am interacționat sau pe care i-am urmărit în aria mea de interes. Însă, cu siguranță, multe au venit de la părinții mei.

„Viața e prea scurtă să trăim cu regrete.”
  • Sunt curioasă ce cuprinde playlist-ul tău, așa că poți asocia 3 piese cu 3 cărți pe care le-ai citit și care te-ai impresionat?

Aici nu m-ai nimerit chiar așa bine, pentru că nu citesc foarte mult… Nu m-a prins treaba asta niciodată, însă nu e timpul pierdut. Una din cărțile mele preferate, din puținele pe care le-am citit, este “Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Este de altfel o carte pe care o recitesc din când în când pentru că o înțeleg diferit de fiecare dată. Dacă ar fi să-i asociez o piesă, aș merge pe “A Sky Full of Stars” de la Coldplay (știu, iar Coldplay, dar asta mi-a venit acum în minte.)

„A Sky Full Of Stars”

O altă carte care mi-a plăcut când eram mic este “Singur pe Lume” de Hector Malot. Aici piesa care îmi vine în minte e “Happier” de la Bastille și Marshmello.

„Happier”

Iar a treia, ca să ieșim din zona de beletristică, e “Sapiens: Scurtă istorie a omenirii” a lui Yuval Noah Harari, iar aici piesa care se potrivește e “The Bad Touch” de la Bloodhound Gang. Sau dacă e să mă leg un pic și de videoclipul piesei, se potrivește mai bine “Right Here, Right Now” de la Fatboy Slim.

„Right Here, Right Now”
  • Care au fost cele mai importante lecții sau sfaturi pe care le-ai primit de la oamenii cu care te-ai întânit în ultimii ani și pe care crezi că ar trebui să le știe oricine?

Cred că mai mult de la viață am primit lecții, dar și în urma experienței de la Colectiv. Mi-am dat seama cât de fragili suntem și cum ni se poate schimba viața în câteva secunde. Am trăit-o acum și la modul colectiv odată cu pandemia și, mai recent, cu situația din Ucraina din prezent. Și de-aici lecția pe care am luat-o este că n-ar trebui să amânăm lucruri și să facem pe cât posibil mai mult din lucrurile care ne fac fericiți. Carpe diem. Știu că sună clișeic, dar chiar așa e. Și tocmai d-aia mă bucur cât mai mult de viață și de lucrurile care mă fac fericit. Ceea ce vă doresc și vouă.

  • Cum a luat naștere canalul tău de YouTube și care este cel mai drag proiect la care ai lucrat până acum?

Canalul meu de YouTube a luat naștere în 2006, ca un loc unde să pun clipuri pe care să le împart mai departe cu prietenii. Aveam acolo și încă mai am, înregistrări de la concerte sau mini clipuri editate de frati-miu cu diverse lucruri pe care le făceam.

Abia prin 2016 am început să postez serios, întâi cu o “emisiune” numită Vlog de Concert, iar apoi cu daily vlogging (#Pandaily), prezentând, și în același timp documentând, pentru mine lucrurile pe care le făceam. A fost o perioadă foarte mișto din care am învățat foarte multe, atât ca editor, cât și ca un creator de conținut. Plus că e foarte mișto să mă reîntorc acum la clipurile mai vechi filmate atunci și să-mi aduc aminte ce am făcut într-o anumită dată.

A fost însă destul de obositor și ajunsesem la burnout, tocmai d-aia am schimbat un pic strategia și am încercat să fac și altfel de clipuri, cu un subiect anume. Așa a luat naștere și proiectul “O săptămână cu …“, în care “urmăream” timp de o săptămână câte un artist, iar la final le arătam și videospectatorilor cum era o săptămână din viața artiștilor lor preferați. Am filmat alături de Alina Eremia, Guess Who, The Motans, Carla’s Dreams și Alex Velea.

Playlist-ul cu toate episoadele ”O săptămână cu…”
  • Dintre toate clipurile postate de tine pe canalul de YouTube, mi-a plăcut foarte mult seria „100 de oameni din București” și am savurat fiecare episod. Cum ți-a venit ideea pentru conceptul acestui proiect și care a fost cea mai interesantă chestie pe care ai auzit-o cât filmai pentru el, de la oamenii din fața ta?

Mi-a plăcut foarte mult seria de clipuri “Fifty people, one question” și voiam de mult să fac ceva asemănător și în București. Iar când am primit propunerea de a filma un clip cu 100 de bucureșteni pentru a sărbători centenarul Marii Uniri, am zis că e momentul potrivit și așa a luat naștere seria de 10 clipuri.

Nu mai țin minte sincer chiar tot ce-am discutat cu oamenii respectivi, însă cel mai mult mi-a plăcut să discut cu domnul Gheorghe, care apare în primul episod. Din păcate mi-a făcut figuri microfonul atunci și nu s-a auzit suficient de bine…

Playlist-ul complet cu cele 10 episoade „100 de oameni din București”
  • În final, poți oferi 3 sfaturi pentru experiențe memorabile la concerte?

În primul rând, concertele se trăiesc cel mai bine în primul rând. Sau măcar prin primele rânduri. Asta dacă nu e prea mare haosul, dar în general, la concertele din România, e mai lejer.

Apoi, încearcă să asculți mai multe piese de la artistul pe care urmează să-l vezi. Nu doar “piesa aia”. Iar dacă o să fie și artiști în deschidere de care poate n-ai auzit, n-ar strica să bagi o ureche și pe piesele lor înainte de concert. E mai fain când știi deja versuri și poți să cânți alături de artiști.

Iar ca ultim sfat, mergi și singur la concert. Nu trebuie să ai mereu pe cineva cucare să mergi. Mai ales dacă e un artist care îți place foarte mult. Mergi și singur și cu siguranță o să mai întâlnești acolo alți oameni cu aceleași pasiuni muzicale ca ale tale.

„[…] n-ar trebui să amânăm lucruri și ar trebui să facem pe cât posibil mai mult din lucrurile care ne fac fericiți. Carpe diem.”

Pe Pandutzu îl puteți găsi aici:

Foto copertă: arhiva invitatului

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s