Bine v-am regăsit pe blogul meu și în această primăvară! De la începutul anului am citit tare multe cărți faine, iar în acest articol am decis să vă povestesc despre una mai aparte.
O să încep prin a vă o prezenta pe autoare. De Andreea Russo cred că ați auzit odată cu lansarea primului volum din trilogia „Amintiri din viitor”, o utopie despre destin, trecut și viitor. Este o tânără scriitoare din Republica Moldova care a debutat la sfârșitul anului 2015. În cărțile ei se vede clar că are o pasiune pentru cifre, psihologie și filosofie pentru că jonglează cu concepte specifice acestor domenii. Ce mi se pare foarte fain este că Andreea, pentru că este o autoare a zilelor noastre, comunică cu cititorii și admiratorii pe rețelele de socializare, pe Instagram având un feed plin de cuvinte frumoase și fotografii inspirate.
Sursa foto: arthurvonlupu.com
Tot pe Instagram am comunicat și eu cu ea și m-am bucurat tare când a ales să aibă încredere în mine și să-mi trimită cartea pentru a-i face un review. Trebuie să mărturisec aici că am citit toate cărțile care au apărut până acum în afară de MoArt. Arta de a muri, dar am primit-o de curând și pe aceasta și abia aștept să descopăr și această „artă” .
Minim a ajuns la mine prin curier, fiind legată cu o panglică simplă, albă și mirosind a cocos, miros care mi-a adus aminte de mare, plajă și nisip. Trebuie să spun că m-au impresionat foarte mult aceste detalii, iar când am deschis la prima pagină și am observat și autograful Andreei, m-am topit toată.
Cred că la fel ca și mine v-ați întrebat, cel puțin în ultimii ani, „de ce apar atât de mulți moldoveni talentați pe piața românească?”. Ei bine, cred că aș putea să vă ofer un răspuns deloc complicat, concluzia la care am ajuns eu. Pentru că se exprimă simplu, pentru că au ceva de transmis, pentru că sunt plini de emoție și știu să împletească cuvintele ca să facă magie. Drept dovadă sunt mulți artiști și scriitori moldoveni care s-au lansat și în România și care ne-au uimit cu abilitățile lor.
Despre carte
Întâi de toate trebuie să precizez că va fi un review cu spoilere pentru că nu am cum să rezum acțiunea fără să mă leg de final, ca să pot trage o concluzie.
MINIM a fost publicată în 2020, pe cont propriu de către Andreea, iar fotografia de pe copertă îi aparține lui Mihail Turculeț.
Despre acțiune pe scurt: Este vorba despre viață, nimic surprinzător. Viața te poate împinge la limita dintre normalitate și nebunie, viața te urcă și te coboară. Cartea este adresată fiecărui om în parte, pentru că are și un grad mare de identificare cu lucruri banale, obișnuite, care ne definesc și ne fac existența mai colorată sau mai gri.
Despre acțiune pe larg: Un om ce nu are nume, ce nu are direcție și nici nu știe care-i este scopul pe pământ, dar care are o profesie – aceea de psiholog – și care se îndrăgostește de o fată în mantou negru văzută la metrou. După ce se lovește de el, fata dispare, dar îi lasă sufletul pustiit omului. El o așteaptă, o caută, speră să o revadă, dar ființa misterioasă se lasă așteptată.
Se forțează să nu se mai gândească la ea și tocmai atunci apare. Are un comportament ciudat și îi spune psihologului că se cunosc deja, că a mai tratat-o și în trecut și că acum ar vrea să o ajute să moară, pentru că nu mai are motive să trăiască. Îi face această declarație relaxată, vorbește despre propria moarte ca despre un fapt divers, ceea ce îl contrariază pe personajul principal și îl face să se gândească ori că este nebună, ori că este deprimată. Însă, într-un fel sau altul rezonează cu frumoasa Alma și deși îi refuză cererea, continuă să se gândească la ea și după ce dispare.
„Privind spre geam, mă gândeam la ea, la faptul că niciodată nu știm când, cum și unde vom înnebuni. Nu am admis o secundă că ar fi un om sănătos mental și că tot ce spune ar fi adevărat. Până și oamenii frumoși înnebunesc, și cei tineri, și cei care par atât de stăpâni pe sine. Cu toții înnebunim, într-o măsură sau alta și cu toții vrem să înțelegem de ce ni se întâmplă anumite lucruri. Greșeala pe care o facem este că nu ne ascultăm. Nu acceptăm ceea ce ne dorim cu adevărat și ne abandonăm pe noi înșine de dragul unor opinii străine. Ne lăsăm ghidați doar de societate. Trăim asemenea unor păpuși, numai că fiecare dintre noi are mai mulți păpușari. Ajungem nefericiți și înnebunim din cauză că înțelegem cât de „nimeni” suntem pentru noi înșine.”
– ANDREEA RUSSO, MINIM
Se gândește atât de mult la ea, încât începe să se îndrăgostească și proiectează lucruri neadevărate în imaginația sa. Alma revine, și, după alt set de întrebări care rămân fără răspuns, ea ajunge să locuiască în apartamentul psihologului. Acesta pleacă la muncă și o lasă sau o găsește mereu în stări sau poziții ciudate, având mereu comportamente diferite. Odată doarme cu zeci de căni în pat, altă dată dispare pur și simplu și se urcă pe acoperiș. „E clar că e un suflet rătăcit care are nevoie de ajutor”, gândește personajul masculin, așa că îl contactează pe profesorul său din facultate, Alecu, pentru a-i cere câteva păreri. Acesta, fiind plecat din țară, îi spune că se va întoarce abia peste câteva luni și vor putea vorbi atunci. În acest timp, el încearcă să joace după regulile Almei, să nu o mai sufoce cu întrebări ca să nu mai dispară, încearcă să o cunoască, să înțeleagă ce o motivează în nebunia ei. Descoperă că ea nu poate asculta muzică și că e deranjată de aceasta, așa că o dă tot timpul la minim. Prefera să tacă dar, să fie undeva acolo lângä pe el.
„Avea în ea o frică față de muzică, de parcă aceasta avea s-o înghită. Dacă e să mă gândesc, muzica într-adevăr ne înghite, dar o face într-un mod frumos. Muzica este asemenea unei escapade care te ia cu împrumut de la viață și te înapoiază mult mai fericit, mai tu, mai plin de personalitate.”
– ANDREEA RUSSO, MINIM
Cei doi ajung și la mare, iar Alma este fascinată de măreția și întinderea acesteia și pare să gäsescă un motiv pentru a rămâne în viață. Intră în valuri, iar el crede că vrea să se înece intenționat, așa că se duce după ea. După o răbufnire, cei doi își aruncă cuvinte grele și se despart la marginea unui drum. El se întoarce acasă cu volumul dat la maximum. Alma dispare din nou.
„Mă gândeam că marea m-a văzut diferit, dar eu mereu o văd la fel. Și probabil acesta este farmecul ei, pentru că sunt atât de puține lucruri care nu se schimbă. Oamenii devin de nerecunoscut, se sting treptat din interior, după care se retrag în necunoscut. Locurile, până și ele se schimbă, copacii sunt tăiați și uneori se pun alții în loc, alteori nu. Ușile se învechesc și se aruncă într-un final la gunoi. […] Orice aș obține în viață, cu timpul pierd. Dar marea nu am cum s-o pierd, apa ei sărată niciodată nu se îndulcește.”
– ANDREEA RUSSO, MINIM
Până să scriu despre partea cu „trezirea la realitate”, căci așa îmi place mie să-i zic, trebuie să fac o precizare:în carte sunt integrate și 9 poeme, scrise tot de autoare, fiecare se găsește la locul potrvit. După părerea mea ele sunt foarte reușite.
SPOILER ALERT! În partea a doua, totul se răstoarnă, se destramă, se schimbă. Ai impresia că nu mai citești din aceeași carte, însă în același timp, totul este foarte intens.
Atunci când Alecu revine în țară, lui Sebastian (pentru că așa aflăm că-l cheamă pe psiholog, de fapt) i se pare ciudat. Însă Alecu nu revine pentru Alma, ci pentru Sebastian la cerința soției sale. DA! Are o soție și chiar și un copil. WOW! Așa am zis și eu… Și în tot timpul în care am crezut că Alma e cea nebună, cu mințile rătăcite, Sebastian era cel nebun. Nici măcar nu era psiholog. Astfel, toată situația se întoarce la 180 de grade. Soția lui e disperată, dar se vede clar că nu-l mai iubește. A trimis copilul la părinții ei, ca să nu-l mai sperie comportamentul tatălui său. În acest timp, Alecu îl supune unui tratament destul de greu de suportat, iar Sebastian renunță la el destul de ușor și de repede.
M-a șocat cel mai mult faptul că Alma a fost un personaj inventat integral de mintea lui Sebastian, și s-a îndrăgostit de ea. Mi s-a părut o metaforă interesantă legată de iubirea de sine, într-un fel sau altul, și anume mesajul „ ar trebui să ne iubim propria persoană și personalitate cel mai mult și să ne îndrăgostim constant de ceea ce suntem noi de fapt”.
Ceea ce îmi place cel mai mult la personajul lui Sebastian e că la final alege să-și trăiască viața după principiile și valorile sale, îndurând tot ce vine la pachet cu imaginația sa bolnavă. Practic își asumă riscul de a fi rănit și de a se răni, de a trăi imperfect, într-o armonie ciudată cu nebunia sa, dar de a rămâne așa cum este el, cu mai multe minusuri decât plusuri.
„Metroul era plin de oameni care fugeau dintr-o parte în alta. Oameni grăbiți, stresați, fericiți sau îndrăgostiți, oameni care observau tot ce se întâmpla în jur, dar care vedeau doar ceea ce se întâmpla în interiorul lor. Mă aflam în epicentrul unei mulțimi de suflete îmbrăcate în oameni. Anume în acel loc, fiind un pierdut printre alți pierduți, am simțit că există în mine acel ceva ce nu-mi permitea să fiu eu și în același timp mă putea transforma în orice mi-aș dori, pentru că, în corpul meu se adăpostea imaginația.”
– ANDREEA RUSSO, MINIM
„Seară de seară cineva nou intră în casa noastră, împreună discutăm despre literatură, muzică, teatru și film. Sunt niște oameni imaginari, știu asta. Crezi că sunt un nebun, nu? Gândește-te că am fost ca tine. Care sunt șansele să nu ajungi ca mine?”
– ANDREEA RUSSO, MINIM
Eu sper că v-am făcut curioși și că veți gusta și voi din savoarea acestei cărți! Dacă ați citit cărți ale acestei autoare sau intenționați să citiți, scrieți-mi în comentarii.
În încheiere vă las două clipuri de pe YouTube care descriu perfect starea de zbucium din carte. Mi-a plăcut tare modul de realizare!
Până la următoarea întâlnire printre rânduri, să rămânem sănătoși!
Pe Andreea Russo o puteți găsi pe:
- Instagram: https://www.instagram.com/andreea.russo/ & https://www.instagram.com/andreearussobooks/
- Facebook: https://www.facebook.com/andreea.russo.12
- YouTube: https://www.youtube.com/channel/UClY9UzFqEF4GeoydJ-UZE5Q
Nicol's Choices 