Salutare cititori și bine v-am regăsit! Deși prin martie – aprilie păreau imposibile călătoriile pe o perioadă nedeterminată, iată că nu am lăsat nici vara acesta să treacă fără să vizitez un loc nou, în care nu am mai fost până acum.

Sejurul pentru Sighișoara fusese programat încă de anul trecut pentru luna mai. Mai toate rezervările pentru diferite locații și evenimente de anul ăsta au fost făcute încă de anul trecut și s-a ales praful de ele, datorită situației în care ne aflăm, dar am avut ocazia să merg la Sighișoara până la urmă.

Nu pot să spun că a fost o experiență în totalitate plăcută și tocmai de aceea scriu acest articol, ca să împărtășesc cu voi provocările mele, să vă spun ce nu mi-a plăcut și ce m-a fascinat.

De fiecare dată când plec, îmi fac de acasă o listă cu obiective și locuri pe care trebuie să le vizitez musai când mă duc într-un oraș nou. Nici de data acesta nu am făcut excepție, am găsit o listă întreagă de clădiri care trebuie văzute/vizitate, însă restaurantele nu aveau meniurile afișate nicăieri și asta mi s-a părut ciudat.

Am ajuns acolo cu un autocar, având așteptări, care s-au dovedit a fi prea mari, după ce am văzut cum arată orașul. Clădiri cu tencuiala sărită, străzi cu denivelări, iar cele cu pietre neșlefuite uneori erau aproape impracticabile. Nu mai zic că în Cetate mergeau mașinile nestingherite, mai-mai să calce turiștii, ceea ce mi s-a părut inacceptabil. În loc să conserve locurile acelea, ei le permiteau mașinilor cu bună știință să strice drumuri și clădiri…

Este un oraș încărcat de istorie pe care parcă o simți când te plimbi pe străduțele pitorești, însă nimeni nu stă să ți-o povestească. Probabil că dacă am fi intrat în Turnul cu Ceas, care adăpostește Muzeul de Istorie al orașului am fi aflat mai multe, însă era o coadă nesfârșită la intrare și la câți oameni treceau pe acolo era un risc. Așa că am spus pas și ne-am mulțumit să-l admirăm doar pe dinafară.

Însă, pentru mai multe informații despre Sighișoara am apelat la prietenul de încredere al majorității – Google 🙂

Sighișoara este printre puținele orașe-cetate locuite din Europa și singurul conservat în cea mai mare parte dar și locuit din România. Datorită arhitecturii sale remarcabile, a poziției dominante și a ambianței geografice, orașul a fost supranumit încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea „Perla Transilvaniei”. Planul orașului-cetate este caracteristic orașelor germane întemeiate în evul mediu târziu. Sighișoara are o imagine aparte și datorită faptului că de secole, în acest burg medieval au conviețuit în bună înțelegere români, maghiari, sași și alte naționalități, care s-au ajutat reciproc, dând naștere unei comunități multiculturale.

https://romania.directbooking.ro

Apoi am vrut să ne oprim undeva pentru o gustare și ceva de băut și am zis că cea mai apropiată variantă de Turn este Casa Cositorarului. Știam că au cea mai bună cafea, cel mai bun ceai, dar era recunoscut și pentru deserturile delicioase, conform recenziilor citite pe TripAdvisor. Însă, când am ajuns acolo, nu mică mi-a fost surpriza să văd că desertul (piure de castane cu înghețată și frișcă „făcută în casă”) era în întregime sintetice, pus cu lingura într-o farfurie… Singurul care a salavat situația a fost deliciosul ceai Julius Meinl pe care l-am savurat sub o boltă de viță-de-vie. Îmi pare rău să zic asta, dar condițiile de servire nu erau conforme cu normele în vigoare și cu vremurile pe care le trăim. Chelnerul purta masca-n barbă, mesele aveau fețe de masă și deci nu erau dezinfectate după fiecare client, meniul era fizic și trebuia răsfoit (așa cum am zis, nu era de găsit în format electronic).

După ce am plecat de acolo un pic dezamăgită de servire și condiții, am luat Cetatea la pas și ne-am pierdut pe străduțele pline de pietre neîngrijite, mărginite de case viu-colorate.

Am trecut și pe lângă zidurile cetății și pe lângă turnurile de apărare, până ce am dat de un loc minunat, pe care, dacă ajungeți în Sighișoara, ar fi bine să îl puneți pe listă – Casa Bertha. E o pensiune, dar și un aticariat cu piese de colecție într-o stare bună. Dacă aș fi avut bani aș fi cumpărat absolut tot ce era acolo.

Deși e un oraș nu prea mare ce poate fi vizitat foarte rapid, tot sunt de părere că îți trebuie măcar două zile ca să poți admira și înțelege mai bine ce te înconjoară.

Următoarea zi am decis să o alocăm Bisericii dn Deal, dar și Cimitirului Evanghelic. Am urcat toate cele 173 de trepte din Scara Acoperită a Școlarilor (care este denumită așa pentru că pe acolo urcau copii la Școala din Deal și erau feriți de intemperii) și am ajuns fix în fața școlii și a liceului. Apoi urmând cărările, am nimerit în Cimitirul Evanghelic, la fel de neîngrijit ca și alte locații de interes, dar fascinant de privit. Toate acele moriminte ce adăpostesc regi și regine, persoane importante, dar și oameni de rând sunt de văzut, tocmai pentru că nu întâlnești prea des genul acela de pietre funerare la noi, în România. Nu am avut timp să-l vizităm pe tot pentru că se lăsa seara, dar oricum e imens și trebuie să îi acorzi suficient timp. Apoi am fost fascinată de condiția bună în care se afla Biserica din Deal, deși datează din 1300. Nu putea fi vizitată la moment, deși mi-ar fi plăcut, pentru că am aflat că găzduiește și o criptă. Tot de acolo am văzut și un apus superb, înainte ca soarele să dispară de tot după munți.

Am luat masa la un local recomandat de recepționerul hotelului în care ne-am căzat (Extravagance Hotel, 3 stele) și am făcut o mare greșeală. Deși ne-am învărtit prin centru și am căutat și noi ceva, când am realizat că nu prea avem din ce să alegem (pentru că mai toate ofereau cartofi prăjiți și piept de pui la grătar la niște prețuri aberante), ne-am așezat la Cafe Martini. Am comandat un gulaș și un bulz și, deși nu au fost rele la gust, efectele mâncării ținute și servite în condiții improprii s-au simțit după aceea. Nu o să pun mâncarea aici pentru că nu vreau să le fac nici un fel de reclamă, dar clar, este un local de evitat, deși nu e mai rău decât altele.

Următoarea zi a fost dedicată unei ședințe foto matinale cu o ținută mai specială, dar tot am avut timp să mai vedem câte ceva până a venit soarele de prânz.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai tare este că odată ce se lăsa noaptea, absolut toate clădirile importante erau luminate. Am făcut multe fotografii cu telefonul (un Samsung Galaxy S10) pe modul nocturn și vreau să vi le arăt și vouă.

Așa cum am spus și la începutul articolului, nu sunt pe deplin satisfăcută de întreaga experiență, însă nu regret că am plecat. Cine știe când va fi următoarea călătorie, așa că am savurat-o pe deplin și pe aceasta și am evadat din plictiseala și „teroarea” orașului meu.

În anii precedenți am avut ocazia să vizitez câteva orașe din vestul României și după ce am văzut și Sighișoara, acum pot face un top:

  • Oradea 9.5/10
  • Sibiu 9/10
  • Brașov 8.5/10
  • Cluj 8/10
  • Sighișoara 6/10.

Când m-am informat cu privire la plecarea mea, am găsit câteva articole cu obiective și locuri must-see în Sighișoara, pe care vreau să vi le las aici, să vă ajute, în caz că sunteți curioși să descoperiți acest oraș și singuri.

traseeromania.ro
locurifaine.ro
calatoriilasingular.ro

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s