Salutare dragilor și bine v-am regăsit în spațiul virtual! În acest articol o să vă povestesc despre serialele mele favorite, care indiferent de câte sezoane au, le-aș revedea cu plăcere.
În perioada izolării știu că toată lumea și-a petrecut timpul pe Netflix și HBO Go, în scopul vizionării sau căutării de seriale. Știu asta, pentru că și eu am făcut-o!
Întotdeauna mi-au plăcut serialele pentru că, spre deosebire de filme, cel mai adesea portretizează o lumea mai aproapiată de universul nostru. Și îmi mai place prietenia strânsă ce se leagă între actorii dintr-un serial, probabil rămân în relații toată viața, iar asta mi se pare foarte tare!
După părerea mea, dintr-un film înveți cum să te comporți într-o anumită situație, iar dintr-un serial înveți cum să relaționezi cu oamenii din jurul tău și cum să construiești o relație, fie ea de afaceri, de pritenie sau de iubire. Am și niște exemple grăitoare în sensul ăsta printre serialele pe care urmează să vi le prezint, așa că voi începe.
1.CSI: NY, crimă/dramă/mister, 2004-2013, 9 sezoane
Ăsta e primul serial pe care l-am descoperit și pe care l-am văzut vreodată. Deși l-am văzut cu intermitențe pentru că se dădea la TV (pe Diva, mai târziu și pe ProTv) și nu eram mereu pe fază, am fost impresionată de tot, mai ales de modul în care erau prezentate detaliile fiecărui caz, cum ajungeau să fie rezolvate, printr-o muncă de echipă, misiunile și cazurile, dar și modul în care au evoluat personajele pe parcursul trecerii timpului.
Astfel, îi vedem în rolurile principale pe Gary Sinise ca Mac Taylor, Eddie Cahill ca Donald Flack, Carmine Giovinazzo ca Danny Messer, Melina Kanakaredes ca Stella Bonasera, Anna Belknap ca Lindsay Monroe, Hill Harper ca Sheldon Hawkes și Sela Ward ca Jo Danville.

CSI: NY, a treia în ordine cronologicăa a seriei CSI: Ancheta la locul crimei (Crime Scene Investigation) tratează un subiect nu chiar nou pentru telespectatori: investigatori legiști care, cu ajutorul tehnologiei avansate, rezolvă crimele din New York. Liderul echipei este detectivul Mac Taylor, interpretat de Gary Sinise. Dedicat meseriei, este ferm convins că toate evenimentele sunt legate între ele și că fiecare are o poveste de spus. De aceea de fiecare dată încearcă să rezolve toate cazurile care îi apar. Cea care îi împarte pasiunea pentru meserie este colega sa, Stella Bonasera, care în ciuda sistemului defavorizant față de orfani, a reușit să ajungă un detectiv renumit. Echipa este alcătuită din Danny Messer, Sheldon Hawkes, Don Flack si Lindsay Monroe, fiecare dintre ei având la rândul lor o poveste și cu ajutorul prietenilor și a echipei reușesc să facă lumină.
2. The Mentalist/În mintea criminalului, polițist, 2008-2015, 7 sezoane
Fiind atrasă de psihologie și gândirea oamenilor, serialul acesta este perfect pentru că înțelegi exact modul în care gândesc și se ascund criminalii și psihopații, dar mai presus este o poveste tristă de viață, cauzată de faima câștigată peste noapte de către personajul principal. Ceea ce a pățit nu poate fi șters cu buretele, însă povestea lui o ia pe alt drum cu oamenii potriviți lângă el.
L-am descoperit tot la Diva și era deja pe la sezonul 2 sau 3, dar ulterior l-am văzut de la început.

În mintea criminalului urmează povestea lui Patrick Jane, un consultant independent pentru o versiune fictivă a Biroului de Investigații din California (CBI), cu sediul in Sacramento, California. Deși nu este om al legii, el folosește abilitățile de la fosta carieră ca medium de succes, pentru a ajuta o echipă de agenți CBI să rezolve diverse crime, cu speranța de a-l aduce într-o zi pe Red John, ucigașul soției sale, Angela, și fiicei sale Charlotte în fața justiției.

Patrick Jane a avut anterior o carieră profitabilă ca escroc, pozând cu succes ca medium și bucurându-se aproape de statutul de celebritate. El a apărut la televizor pretinzând că abilitățile sale paranormale au ajutat poliția să alcătuiască profilul unui criminal în serie pe nume Red John. Red John, furios pe această afirmație i-a ucis soția și fiica lui Jane din răzbunare. Jane și-a abandonat ulterior meseria lui ca medium și a făcut echipă cu CBI, folosind abilitățile sale pentru a-i ajuta să rezolve diferite crime. Atenția lui în principal se îndreaptă către cazurile care îl implică pe Red John sau cele similare cu ale lui Red John. El recunoaște că se preface cu privire la aspectele supranaturale ale competențelor sale, de multe ori afirmând că „nu există un astfel de lucru ca medium”, dar el are abilități bine șlefuite în lectură la rece, hipnoză și furtul din buzunare, precum și un spirit de observație puternic și o înțelegere profundă a psihicului și a comportamentului uman. Aceste aptitudini sunt la îndemână în fiecare episod, dar tehnicile sale neortodoxe și bizare pentru a rezolva crimele ofensează uneori echipa de agenți cu care lucrează.
Din distribuție mai fac parte și Amanda Righetti ca Grace Van Pelt, Tim Kang ca Kimball Cho și Owain Yeoman ca Wayne Rigsby.
L-am găsit disponibil în limba română (din păcate cu reclame), dacă v-am intrigat, pe veziseriale.org, toate episoadele, din toate sezoanele.
3. Lie to me/ Minte-mă!, polițist, 2009-2011, 3 sezoane
Este exploziv, este fără perdea și în același timp, este extrem de util pentru cei care sunt pasionați de psihologie și pentru cei care-și pun întrebări despre modul în care gândim, ne comportăm și acționăm.

Minte-mă este un serial de televiziune american. Personajul principal este doctorul Cal Lightman (interpretat de Tim Roth) care, ajutat de colega sa, dr. Gillian Foster (interpretată de Kelli Williams), detectează înșelăciunile, minciunile oamenilor, analizând limbajul corpului și microexpresiile și își folosește acest talent în favoarea clienților săi. Cal și Gillian o angajează pe Ria Torres (interpretată de Monica Raymund), care se pare că are un talent înnăscut în detectarea minciunilor. Între cei doi se pare că există câteodată divergențe, poate pentru că Lightman a trebuit să învețe tot ceea ce știe, pe când Ria are un ochi format. Pe parcursul episoadelor, echipa (cei trei împreună cu Eli Loker, interpretat de Brendan Hines și Ben Reynolds în interpretarea lui Mekhi Phifer) rezolvă diferite cazuri, de la crime la cazuri nu atât de grave.


Serialul este inspirat de munca lui Paul Ekman, expert mondial în expresii faciale și fost profesor de psihologie la Universitatea din California. Dr. Ekman a fost consilier al departamentelor de poliție și al grupurilor anti-teroriste, fiind de asemenea și consilier de știință la producerea serialului. Este și autor a 15 cărți, printre care „Telling lies”, „Emotions Revealed”.


4. Mr. Robot, dramă, 2015-2019, 4 sezoane
Acesta a fost printre primele descoperiri în materie de seriale de HBO Go și l-am ales doar pentru că am văzut că în rolul principal este Rami Malek, actorul care m-a „mișcat” în filmul „Bohemian Rhapsody”, despre care am detaliat în articolul precedent. Nu am ales greșit și am dat peste o lume marcată de nesiguranță, furie, falsitate și ură – foarte asemănătoare cu a noastră, mai ales prin prisma accesului la tehnologie, dar și prin faptul că banii primează și acolo.
Mr. Robot este un serial american de genul dramă-thriller, creat de Sam Esmail. În rolul principal joacă Rami Malek ca Elliot Alderson, un inginer de cibersecuritate și hacker, care suferă de fobie socială și depresie clinică. Alderson este recrutat de un anarhist cunoscut ca „Mr. Robot”, jucat de Christian Slater, pentru a se alătura unui grup de hacktiviști numit „fsociety”. Scopul grupului este distrugerea tuturor datoriilor prin criptarea datelor financiare a celui mai mare conglomerat din lume, E Corp. Mesajul este unul puternic și se poate rezuma la „urmează-ți visul indiferent de orice”, chiar dacă piedicile sunt multe, primite atât de la oamenii dragi, de la colegi sau de la propriul corp…

„Anxietatea socială a lui Elliot constă în principal în purtarea de hanorace cu glugă și disprețuirea petrecerilor. Oricum acest anti-erou alienat este un personaj extrem de inteligent, de o complexitate rar întâlnită. În mod constant își administrează droguri, dezarmant de direct, paranoic din cauza faptului că se simte urmărit de bărbați în costume negre și nu în ultimul rând cu posibilitatea de a-și imagina totul. Și aici mă refer la chiar totul.
Dotat cu răsturnări de situație, intrigi și glume cu substrat, Mr. Robot a făcut ca alte drame să pară copilărești și preistorice. Să sperăm că își găsește audiența pe care și-o merită din plin.” (sursa: ghid-pitesti.ro)

Mr. Robot a fost primit cu laude din partea criticilor și a câștigat diferite premii, inclusiv Globul de Aur pentru cel mai bun serial TV la categoria dramă și a fost onorat cu un Premiu Peabody. În 2016, serialul a primit șase nominalizări la Premiile Emmy, iar Malek a câștigat la categoria Cel mai bun actor în rol principal într-o dramă.
5. Hackerville, crimă/thriller, 2018, un sezon
Nu puteam să nu includ în acest top și un serial românesc, deși nu aș putea spune că suntem la fel de buni la seriale, ca americanii, spre exemplu, dar și ai noștri merită să fie încurajați, pentru că avem și potențial și material.
Am aflat de Hackerville plimbându-mă prin București în noiembrie 2018, poster-ul serialului fiind, ei bine, cam peste tot 🙂 Totodată am văzut și la Pandutzu că abia așteaptă lansarea, deoarece coloana sonoră era asigurată de Silent Strike în colaborare cu Deliric. Așa l-am descoperit mai bine și pe Deliric (artist de hip-hop și rap), care e unul dintre muzicienii mei preferați, a cărui muncă o consum pentru doza de realitate.
Sinopsis-ul sună cam așa: Un atac cibernetic, ai cărui responsabili par a fi o rețea de hackeri din România, afectează una dintre cele mai mari bănci din Germania. Lisa Metz, expertă în criminalitate informatică în Frankfurt, preia ancheta în Timișoara, orașul în care s-a născut. Lisa ajunge să se confrunte cu secrete incomode din trecutul familiei sale. Între timp, ancheta lui Adam Sandor, polițistul român care se ocupă de caz, este dată peste cap de sosirea Lisei. Investigația îi duce pe cei doi, Lisa și Adam, pe urmele unui hacker genial, cunoscut ca Dark Mole. Neîncrederea inițială din acest trio se transformă treptat într-o relație de interdependență.

Hackerville a fost filmat în Timișoara, București și Frankfurt, în primăvara lui 2018 și a avut premiera în România la HBO și HBO GO în toamna aceluiași an. Îl găsiți în continuare pe HBO Go și vă zic că e un must dacă tot aveți cont.
Din distribuție fac parte: Anna Schumacher (Lisa Metz), Voicu Dumitraș (Cipi), Andi Vasluianu (Adam Sandor), Ada Lupu, Vlad Brumaru, și Ovidiu Schumacher.

Iar dacă titlul acestui serial vă sună cumva cunoscut, este pentru că are un anume trecut: “Hackerville” este supranumele dat orașului Râmnicu Vâlcea de jurnaliștii de la Le Monde, într-un articol din 2011 despre fenomenul criminalității informatice care apăruse și se dezvoltase aici. „Râmnicu Vâlcea rămâne o placă turnantă a criminalității informatice, cu tentacule care se întind pe mai multe continente… un aer de prosperitate caracterizează orașul… pot fi văzute peste 20 de birouri Western Union.”, scria Le Monde.
6. Blindspot/Amnezia, polițist, 2015 – , 5 sezoane
Acesta a fost o descoperire făcută tot pe HBO Go și nu regret nici măcar o secundă că i-am dat play după ce am citit descrierea. Mister, acțiune, crimă, povești de viață și de moarte, răsturnări de situație și o echipă care încearcă să facă față provocărilor.
Sullivan Stapleton și Jaimie Alexander interpretează rolurile principale în acest thriller de acțiune scris și produs de Martin Gero. Agentul FBI Kurt Weller (Stapleton) este atras într-o conspirație complexă atunci când o femeie goală și amnezică (Alexander) este găsită în Times Square, cu corpul acoperit de o serie de tatuaje criptice printre care și numele lui, tatuat pe spate. În timp ce Weller și colegii săi de la FBI – Edgar Reade (Rob Brown), Tasha Zapata (Audrey Esparza) și tehnicianul Patterson (Ashley Johnson) – încep să investigheze harta tatuajelor femeii, ei descoperă o lume interlopă ascunsă într-un labirint de secrete și revelații care, odată lămurite, scot la iveală o conspirație și mai mare.

În alte roluri mai sunt și Luke Mitchell (Roman Briggs), Ennis Esmer (Rich Dotcom), Ukweli Roach (Dr. Robert Borden), Archie Punjabi (Nas Kamal), Aaron Abrams (Matthew Weitz) și Tori Anderson (Blake Crawford).
Acesta a fost topul meu de seriale favorite și îți mulțumesc dacă ai citit până aici, iar dacă te-a intrigat unul dintre ele, atunci dă-i o șansă! Știu toate sunt preponderent din zona investigații, poliție, crime, acțiune, pentru că, sincer, asta vreau să văd atunci când savurez un serial, o intrigă bine țesută și personaje bine conturate, altfel nu ar mai avea nici un farmec pentru mine.
Surse: www.digionline.ro, www. wikipedia.org, www.cinemagia.ro, www.ghid-pitesti.ro și www.hbogo.ro.