Salutare dragilor și bine v-am regăsit, de data asta într-un articol dedicat cinefililor sau doar amatorilor de filme bune. Așa cum am promis într-un articol anterior, am revenit cu un topic de blog dedicat în exclusivitate filmelor pe care le-aș revedea oricând cu plăcere.

În perioada carantinei pun pariu pe orice că și tu le-ai acordat filmelor o importanță și mai mare și că ți-ai petrecut câteva ore bune vizionând noutăți sau revăzând filmele preferate. Ei bine, m-am hotârât să îți împărtășesc și ție lista mea de 8 filme preferate, dintre ele unele sunt ecranizările unor cărți iar altele inspirate de fapte reale. S-ar putea ca pe unele să le știi sau măcar să fi auzit de ele, așa că dacă nu le-ai văzut, ar fi cazul să le dai o șansă. So, să-i dăm drumul!

1. 007: Coordonata Skyfall, acțiune/thriller, 2012

Am început cu acesta pentru că e filmul meu preferat, pe care l-aș vedea de câte ori aș avea ocazia și tot nu m-aș plictisi! E exact cum îmi place mie, cu acțiune, aventură și să te țină în suspas.

Deși face parte din seria agentului britanic bine-cunoscut, James Bond ( e al 23-lea film din serie), nu e necesar să le vezi și pe cele dinainte pentru că nu sunt neapărat legate. Sunt doar câteva trimiteri la trecutul lui asupra căruia încearcă să facă puțină lumină.

În rolurile principale sunt actorul de orgine britanică, Daniel Craig (cunoscut din : „La Cuțite”, „Fata cu un dragon tatuat”, „Busola de Aur”) care a devenit și mai cunoscut prin rolul din această serie, actorul spaniol Javier Bardem (cunoscut pentru rolurile sale din: „Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar”, „Biutiful”, „Dragoste în vremea holerei”). Sunt doi actori de succes pe care eu îi îndrăgesc în mod special și care și-au demonstrat încă o dată talentul în timpul confruntării din Skyfall.

Unul dintre postrele ecranizării

Cea mai importantă precizare pe care pot să o fac legată de peliculă e că aceastea conține și un cântec câștigător al unui premiu Oscar, cântat de Adele, este vorba despre piesa cu aproape 400 de milioane de vizualizări pe YouTube – Skyfall.

Adele – Skyfall

Acțiunea filmului se axează pe investigația lui Bond privind atacul de la MI6; atacul fiind parte a unui complot pus la cale de fostul agent MI6, Raoul Silva, pentru umilirea, discreditarea și asasinarea lui M, ca o răzbunare pentru trădarea ei. Filmul aduce reîntoarcerea a două personaje în serie, după absența lor din ultimele două filme: Q, jucat de Ben Whishaw, și Eve Moneypenny, jucată de Naomie HarrisSkyfall este ultimul film din serie pentru Judi Dench, care a jucat rolul lui ”M” în ultimele șase filme. Poziția va fi ulterior completată prin personajul lui Ralph Fiennes, Gareth Mallory.

Intriga este una complexă, nu am de ce să intru în detalii și să o stric, așa că vă îndemn să-l vizionați,iarca să vă conving, vă las mai jos trailer-ul .

2. Mănâncă, roagă-te, iubește; dragoste/dramă; 2010

Sigur ai mai auzit de acest titlu și îți spun că pelicula este ecranizarea cărții apărută în 2006 cu același nume, al autoarei americane Elizabeth Gilbert.

Elizabeth Gilbert

Îmi place mult stilul de a scrie al autoarei, citind anterior „Lecții de magie”, însă nu aș putea spune că romanul după care s-a făcut ecranizarea m-a impresionat, deși filmul este pe locul doi printre preferate. Nu știu de ce, dar este primul film pe care l-am văzut și care a fost mai bun decât cartea, pentru că de obicei este fix pe dos. Să spunem că Ryan Murphy s-a întrecut pe el când a regizat și adaptat pentru film romanul, bineînțeles în colaborare cu autoarea.

Ca să nu mă mai lungesc, o să vă spun despre ce este vorba. Liz Gilbert (interpretată de Julia Roberts) are tot ceea ce și-ar dori o femeie: un soț iubitor, un cămin primitor și o carieră de succes. În momentul în care căsnicia ei se destramă, Liz se scufundă într-o prăpastie a umilinței și a depresiei, iar singura solutie de a-și reveni pare o cură de regăsire a identității pierdute.

Julia Roberts – Liz Gilbert

Pentru a reflecta asupra celor întamplate, Liz se hotărăște să plece într-o călătorie care îi va schimba viața complet. În Italia, ea descoperă micile plăceri desfătându-se cu mâncarea specifică zonei; în India începe călătoria spre iluminarea spirituală cu ajutorul meditației, iar în Indonezia își regăsește echilibrul, pacea interioară, dar și marea dragoste, în interpretarea lui Javier Bardem.

Inspirat după o poveste adevărată, filmul dovedește că poți să rupe monotonia, ducându-te să vezi lumea și astfel te vei regăsi. Filmul este disponibil și pe Netflix în caz că aveți abonament și vreți să-l vedeți.

3. Mic-dejun la Tiffany, dragoste/comedie, 1961

Dacă nu l-ai văzut, ar trebui să o faci. Pentru mine acest film a fost descoperirea anului 2020. Da, e un film clasic, și da, merită văzut. Sunt convinsă că povestea te va impresiona, dar te avertizez că lucrurile din peliculă nu se desfășoară la fel ca în carte și din nou, aceasta este a doua ecranizare a unei cărți din lista asta pe care o consider mai bine realizată decât modul în care este scrisă cartea.

Romanul omonim este scris de Truman Capote și deși nu mi-a plăcut, vă recomand totuși să-l citiți dinainte ca să puteți înțelege și mai bine contextul și bineînțeles pentru a hotărî care vă place mai tare, cartea sau fimul?

Audrey Hepburn și George Peppard în Breakfast at Tiffany’s

Din distribuție face parte cunoscuta actriță Audrey Hepburn și o interpretează pe Holly Golightly, personajul principal din această acțiune și George Peppard. Acest rol în care am văzut-o, m-a făcut să-mi doresc să o mai văd interpretând și alte personaje, pentru că actrița are pur și simplu un farmec aparte.

Sinopsisul sună în felul următor: în New York-ul anilor ’60, Holly Golightly, o tânără frumoasă și sofisticată, duce o viață ușoară și fără obligații. Menținându-și un aer de copil, dar în același timp purtând cele mai frumoase ținute și accesorii Givenchy, ea își irosește timpul participând la întâlniri și petreceri pretențioase.

În așteptarea unei căsătorii cu un domn bogat, ea însoțește diverși bărbați înstăriți, de care nu o leagă însă decât cadourile pe care aceștia i le fac. Viața lipsită de griji a lui Holly este dată peste cap în momentul în care îl întâlnește pe Paul, noul ei vecin, un tânăr care visează să ajungă un scriitor de succes, până atunci întreținut fiind de o femeie mai în vârstă, dar bogată.

Între cei doi se leagă o prietenie strânsă, care tinde să se transforme în dragoste, sentiment care amenință să distrugă echilibrul șubred al vieții pe care ei o duc.

Acest film are 2 premii și 3 nominalizări Oscar și 2 nominalizări Globul de Aur și este disponibil pe HBO Go, în cazul în care aveți abonament.

4. Now You See Me: Jaful perfect, thriller/mister, 2013

Acesta este primul din seria de 3 filme Now You See Me, cel mai recent urmând să apară în 2020. Este disponibil pe Netflix, iar distribuția este formată din multe nume sonore precum, Jesse Eisenberg, Dave Franco, Woody Harrelson, Mark Ruffalo sau Morgan Freeman.

O parte din distribuția Jaful perfect

Now You See Me spune povestea uneia dintre cele mai faimoase echipe de iluzioniști din lume. Membrii acesteia jefuiesc afaceriști corupți în timpul reprezentațiilor și își răsplătesc publicul cu banii furați. Agenții FBI sunt pe urmele lor, însă iluzioniștii sunt, surprinzător, mereu cu un pas înaintea legii.

5. Octav, dramă, 2017

Pentru că din această listă nu poate lipsi și un film românesc, deși în ultimii ani am văzut destul de multe filme bune de la noi, l-am ales pe Octav pentru emoția pe care mi-a oferit-o atunci când am fost la cinema. Povestea m-a mișcat profund, iar Marcel Iureș ca de fiecare dată, are o interpretare de excepție. Și de această dată castingul este unul excepțional, din distribuție făcând parte actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Dana Rogoz, Codin Maticiuc, Lia Bugnar sau Maria Obretin.

Marcel Iureș și Victor Rebengiuc

Pelicula spune povestea lui Octav, un bărbat în vârstă, care se întoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.

Marcel Iureș spunea că este cel mai frumos rol pe care l-a primit până acum, dar și că “Octav e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toți oamenii de pe pământ. Este o poveste profund umană, acesta fiind și motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de povești”.

În această poveste, Octav îl reîntâlnește și pe Spiridon, bunul său prieten din copilărie, interpretat cu măiestrie de Victor Rebengiuc.

“Este rolul unui om care își întâlnește un vechi prieten, pe care îl așteapta de multă vreme, cu o bucurie nemăsurată față de această întâlnire, în care nu mai spera. Iar ce îmi place mie, cel mai mult, este acest devotament prietenesc, dezinteresat, prezentat în film. Și asta, când trăim într-o lume în care există numai interes, în jurul nostru”, a declarat Victor Rebengiuc făcând referire la personajul său, Spiridon.

Acest film în regia lui Serge Ioan Celebidachi a primit de la lansare și până în prezent peste 100 de premii și nominalizări internaționale și naționale.

6. Omul spectacol, musical/dramă, 2017

Unul dintre cele mai bune musicaluri pe care le-am văzut și dacă spun eu asta, care nu sunt o amatoare a genului, înseamnă că e pe bune!

P. T. Barnum (Hugh Jackman – dreapta) și Phillip Carlyle (Zac Efron – stânga)

Pe scurt: cu acțiunea în anii 1800, filmul îl urmărește pe P.T. Barnum în călătoria sa de la o persoană umilă la un showman renumit, devenind legendarul fondator al circului ambulant Ringling Bros. and Barnum & Bailey Circus. Presărată cu multe obstacole dar și cu o ambiție nemarginită, povestea lui Barnum este o lecție de viață și o lecție despre succesul ce pare imposibil de atins. Filmul arată și că dragostea este cea mai puternică forță care există și care face lucrurile să meargă.

Zac Efron și Zendaya

Pe lung: bazat pe fapte reale, Omul Spectacol sau The Greatest Showman ne prezintă povestea lui P.T. (Phineas Taylor) Barnum și trupa lui neconvenționale de la circ. Acțiunea se plasează în secolul al XIX-lea, cand P.T. – un antreprenor ambițios care după ce își pierde slujba la acțiuni, păcălește un bancher să-i ofere un împrumut în bancă și astfel își deschide un muzeu. Curând el descoperă că lumea este atrasă de mister și imprevizibil, de enigme și personaje stranii, nemaîntâlnite, așa că el străbate orașele în lung și în lat pentru a descoperi și coopta cei mai stranii indivizi pe care îi întâlnește. Astfel ia viață Muzeul American Barnum din centrul Manhattanului, unde privitorii își delectează privirile cu cele mai neobișnuite personaje precum: femeia cu barbă, acrobați, pitici, albinoși, jongleri etc. Viața profesională însă îi afectează destul de mult viața personală, lumea va începe sa îi disprețuiască pe „ciudații lui P.T”, iar când soția lui va afla despre prezența unei alte femei în viața bărbatului ei, lucruile se complică. O dramă muzicală cu un soundtrack de excepție, cu prestații uimitoare din partea actorilor, inspirată din fapte reale, avându-i în distribuție pe Hugh Jackman, Zac Efron, Zendaya, Michelle Williams, Rebecca Ferguson și mulți alții, care ne va face să ne întrebăm: Ce ne face, de fapt, umani?

7. Bohemian Rhapsody, dramă/muzică, 2018

Au trecut 2 ani de la premiera celui mai șocant și fascinant film pe care l-am văzut. Întotdeauna mi-a plăcut muzica celor de la Queen, pe care i-am descoperit, ca pe majoritatea artiștilor „mai vechi”, la Europa Fm. Am fost nerăbdătoare și curioasă în același timp să văd acest film, iar experiența de cinema a fost una completă, am bătut pe tot parcursul filmului din picior și am fost uluită de ce am aflat despre viața solistului acestei trupe, Freddie Mercury.

Formația Queen, în intepretarea creatorilor filmului

Bineînțeles, ca la orice operă de artă, au fost păreri și pro și contra, de la unii care au zis că ceea ce este prezentat în acest film nu este adevărat și până la cei care s-au declarat uimiți de modul în care a fost realizat (eu fac parte din categoria asta).

Bohemian Rhapsody este un film biografic, care prezintă evenimentele desfășurate între 1970 și 1985, ani definitorii pentru trupa engleză Queen și membri acesteia, John Deacon, Brian May, Freddie Mercury și Roger Taylor, cu accentuarea artistică a vieții personale a lui Freddie Mercury.

Filmul prezintă, pe scurt, evenimentele petrecute în viața celor patru, progresul lor ca grup muzical rock aparte, de la o trupă care își căuta identitatea la o formație cu rang de superstar, prezentând, în același timp, drumul artistic al succesului melodiilor trupei.

Rolurile principale sunt interpretate de actorul american Rami Malek, ca Freddie Mercury, cu suportul unei distribuții mixte de actori britanici și americani, Lucy Boyton ca Mary AustinJoseph Mazzello ca John DeaconGwilym Lee ca Brian May și Ben Hardy ca Roger Taylor.

Una din piesele Queen care pe mine una mă face să mă ridic în picioare și să dansez cât mă țin picioarele.

Cea mai interesantă parte a filmului a fost redarea cu lux de amănunte a concertului Live Aid la care a participat trupa și a fost impresionant să auzi un stadion plin cu oameni care cântă și știu fiecare vers!

8. Ratatouille, animație/familie, 2007

Nu trebuie să uităm că suntem copii, așa că am inclus pe listă și un desen animat. Pe lângă „Frumoasa din pădurea adormită”, „Cenușăreasa” și „Frumoasa și bestia”, Ratatouille este filmul marca Disney pe care l-am văzut de cele mai multe ori. Probabil pentru că îmi place micul șoricel, dar și pentru cum e realizată pelicula.

Remy, micul bucătăraș în devenire

Titlul se referă la o mâncare franțuzească cu numele omonim, ce este servită spre sfârșitul filmului, dar este și un joc de cuvinte referitor la specia personajului principal al filmului (rat = șobolan).

Remy este un tânăr șoarece al cărui vis este să devină maestru bucătar. El nu e descurajat nici de piedicile pe care i le pune familia, nici de faptul că gastronomia este o profesie care urâște șoarecii prin excelență. Remy este gata de tot pentru a-și îndeplini visul, iar faptul că nimerește în canalizarea unui restaurant foarte bine cotat din Paris îi aduce visul extrem de aproape. În ciuda pericolelor și a capcanelor, ispita este mare, așa că se aventurează în acest univers interzis. Sfâșiat între condiția sa și visul neîndeplinit, Remy va descoperi curând adevăratul sens al aventurii, al prieteniei, al familiei și va înțelege că trebuie să aibă curajul de a fi ceea ce este: un șoarece care vrea să fie mare bucătar.

Ratatouille a fost lansat pe 29 iunie 2007 în SUA și, printre alte premii, a câștigat Academy Award for Best Animated Feature. Este disponibil și HBO Go.

Dacă ai rămas până aici și ai citit tot, îți mulțumesc! Sper că din această listă vei urmări măcar un film și că va fi pe gustul tău.

Surse: https://www.cinemagia.ro/, https://carturesti.ro/, https://www.netflix.com/ro/, https://hbogo.ro/ și https://www.wikipedia.org/.

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s