Bine v-am regăsit, iubitori ai cărților, într-un nou articol dedicat acestora. De această dată vreau să vă povestesc despre o carte care m-a impresionat mult și care, dacă nu va fi înlocuită de o alta și mai bună, probabil va fi preferata mea din 2020.

Am cumpărat „Mica librărie de pe Sena” la Noaptea Cărților Deschise, eveniment online organizat de Editura Litera, pentru că m-a atras titlul și descrierea. Nu pentru că aș fi știut ceva dinainte despre carte sau despre autoarea acesteia. Pur și simplu, ceva inexplicabil m-a atras spre ea. Și nu regret nici măcar o secundă că o am în biblioteca mea, ba chiar din contră, după ce am citit-o, mă bucur nespus că am propriul exemplar. E o carte pe care o voi recomanda prietenilor mult timp de acum încolo 🙂

Revenind însă, vreau să vă povestesc puțin despre autoare: Nina George (n. 30 august 1973, ȋn Bielefeld) este o scriitoare și jurnalistă germană, care a publicat și sub pseudonimele Anne West și Nina Kramer. Sub pseudonimul Jean Bagnol a publicat împreună cu soțul ei, scriitorul Jens. J. Kramer romane polițiste. Nina George a fost tradusă până în momentul de față în 37 de limbi, cărțile ei s-au vândut în peste două milioane de exemplare, fiind considerată astfel autoarea germană cu cel mai mare succes în străinătate. Șiii… cam atât. Nu am reușit să găsesc alte informații în plus despre ea, iar tot ce am mai găsit era fie în engleză, fie în special în germană. Așa că trebuie să mă limitez la atât de puțin și să vă zic mai multe despre carte.

NINA GEORGE | Author
NINA GEORGE (Twitter: @nina_george, site-ul oficial: http://www.nina-george.com/)

„Mica librărie de pe Sena” a apărut la noi în octombrie 2019, la editura Litera, în colecția Blue Moon, are 300 de pagini și a fost tradusă de Miruna Bolocan. Această carte, însă, s-a bucurat de un mare succes în afară, aflându-se timp de peste un an pe listele de bestselleruri din Germania și a fost bestseller în Italia, Polonia și Olanda, fiind tradusă în peste 30 de limbi.

Doar eu, făcând ceea ce-mi place 🙂

Am avut norocul să lecturez această carte în mica escapadă de la țară, în hamac. E locul potrivit, mai mult decât perfect, pentru a citi orice carte. Am savurat fiecare pagină și vă spun că pe Goodreads i-am dat 5 stele, dar e genul care merită mult mai mult.

Cărțile pot face multe, dar nu chiar totul. Lucrurile cele mai importante trebuie trăite. Nu citite. Trebuie să-mi trăiesc…cartea.

Mica librărie de pe Sena, Nina George

E o poveste despre moarte, boală și suferință, dar și despre viață, iubire, bucuria de a trăi, cărți, vin și mâncare bună. E o întreagă experiență și o adevărată călătorie! Te aduce pe culmile fericirii, dar apoi te coboară în prăpastia tristeții. Te trece prin toate stările și la final, vă garantez, nu îți lasă gust amar și în nici un caz nu te lasă în suspans cu finalul, cum mai obișnuiesc unii autori.

Toată dragostea. Toți morții. Toți oamenii pe care i-am cunoscut. Ei sunt râurile din care se formează marea noastră interioară. Dacă nu mai vrem să ni-i amintim, se va epuiza și marea.

Mica librărie de pe Sena, Nina George

Subiectul central al cărții sunt exact cărțile, făcând deliciul oricărui bookworm. Eleganța franceză dictată de locul unde se petrece acțiunea, se împletește cu stilul concis al autoarei germane, care lovește prin cuvintele folosite exact la țintă, direct și fără remușcări.

Mistuit de o dragoste arzătoare, dar incapabil să o mai arate cuiva, Monsieur Perdu a căzut pradă rutinei și vinde cărți pe vasul său Farmacia literară, nume pe care i-l schimbase din Lulu. Și-a găsit refugiul în această acțiune și nu asculta muzică, nu mânânca prea variat și nu se abatea de la obicieurile sale, pentru a nu-și aminti zilele și nopțile alături de Manon, marea lui iubire, care l-a părăsit. Planul este unul simplu și funcționează 20 de ani, timp în care el se cufunda în uitare. Însă, ceva îl dă peste cap pe elegantul domn, și anume neașteptata apariție a lui Catherine, noua sa vecină de palierul. Aceasta avea o poveste tristă, soțul ei abandonând-o și dând-o afară din casă.

Amândoi au inimile frânte și se înfiripă ceva între ei, încă de când dau cu ochii prima dată unul cu altul. Perdu se oferă să-i doneze o masă, pentru a avea pe ce să mânânce, dar mai întâi trebuie să o scoată din încăperea interzisă și zidită. După ce izbutește , este inundat de amintiri pe care le credea uitate de mult, se înfățișează în fața ușii lui Catherine și i-o lasă acolo. Mai târziu, aceasta descoperă o scrisoare care-i este dedicată lui, dar care nu a fost deschisă niciodată. Văzând scrisoarea, ceva parcă se rupe în interiorul lui Perdu și aceasta are o cădere nervoasă. Practic, de aici începe toată acțiunea. Descoperirea acelei scrisori stă la baza călătoriei în pripă pe care se hotărăște să o facă. La fel de disperat să scape, dar nu de amintiri și de trecut, ci de atenția pe care o primește în urma publicării primului său roman care a făcut vâlvă, este un al personaj , tânărul scriitor Max Jordan. Așa că , se avântă împreună într-o călătorie cu Lulu pe Sena, dar și mai departe, mult mai departe…

Părea că stelele respirau într-un ritm adânc, nesfârșit. Ele respirau și priveau lumea cum se transforma și dispărea. Unele stele văzuseră deja dinozauri și oameni din Neanderthal, văzuseră crescând piramidele și pe Columb descoperind America. Pentru ele, Pământul era doar o altă insulă a lumii în oceanul infinit al universului, iar locuitorii de aici, incredibil de mici.

Mica librărie de pe Sena, Nina George

Aceasta este călătoria vieții lui Max și aventura de redescoperire pe sine a lui Monsieur Perdu, care își fac mai mulți priteni pe drum, printre care bucătarul Cuneo și misterioasa Samy. Cursurile râurilor îi poartă tot mai departe, iar aventura este tot mai intensă. Vând cărți, privesc spre stele, întâlnesc alți oameni, mânâncă și beau bine, pe scurt se bucură că trăiesc.

Orașul pe care l-au străbătut și care a avut parte de cea mai frumoasă descriere a fost, cu siguranță, Cuisery, supranumit și orașul cărților. Așa că am căutat pe Google Earth, curioasă să văd dacă chiar există și am descoperit că este într-adevăr un oraș al iubitorilor de cărți și al libăriilor, cu o populație un pic mai mare de 1600 de locuitori.

Intrarea în oraș

M-a fascinat totul la aceast roman: descrierile pitorești, călătoriile pe lângă insule sau orașe franceze, modul în care sunt descrise cărțile și bineînțeles personajele cu o personalitate bine conturată.

E o carte caldă, care îți inspiră căldură, siguranță, iubire. E o frumoasă poveste de dragoste, dar tristă în același timp. E perfectă pentru vară, de luat în vacanță sau de citit în parc, important e să fii în bătaia directă a soarelui când o citești, doar așa poți să o savurezi. Limbajul este unul simplu, nepretențios, e o lectură de relaxare.

Vă las mai jos restul citatelor extrase din carte și sper să vă placă!

  1. „Fiecare om are o cameră interioară, în care se furișează demonii săi. Abia când o deschizi și te așezi în fața lor, ești liber.”
  2. „Moartea celor pe care îi iubim este doar un prag între un sfârșit și un nou început.”
  3. „Eu personal cred că nu există nici o întrebare prea mare. Trebuie doar să găsești răspunsurile potrivite.”
  4. „Cine știe, poate fiecare dintre noi are de îndeplinit un rol în marea carte a vieții. Unii iubesc pe cineva în mod deosebit, ceilalți sunt atenți în mod deosebit la cei care iubesc.”
  5. „Să ai un copil e ca și cum ți-ai lua la revedre de la copilăria ta, pentru totdeauna. Este ca și cum abia atunci înțelegi ce înseamnă să fii cu adevărat bărbat. Îți este frică de faptul că vor ieși la lumină toate slăbiciunile tale, pentru că a fi tată înseamnă să dai mai mult de la tine, decât poți… Mereu am avut nevoie, să-mi câștig dragostea. Pentru că te-am iubit atât de mult. Atât de mult.”
  6. „Să îi purtăm în noi. Aceasta este cerința. Îi purtăm în noi pe toți, pe morții noștri și iubirile distruse. Ei ne întregesc.”
  7. „… că un roman este ca o grădină, în care cititorul are nevoie de timp să înflorească.”
  8. „Trebuie să fiu cu Jean, pentru că el este partea masculină din mine. Ne privim și vedem același lucru. Luc este bărbatul cu care privesc în aceeași direcție, unul lângă celălalt.”
  9. „Nu știam că există atâtea gânduri nesfârșite, perspective și lucruri minunate. Ar trebui să fie o datorie a celor care ne conduc, să-și ia permise de lectură. Abia atunci când au citit cinci mii, nu, mai bine zece mii de cărți, abia atunci ar fi capabili să înțeleagă omenirea și felul în care se comportă.”
  10. „Încă de când eram o fetiță am învățat că cele mai bune relații sunt „limpezi ca cristalul”. Am fost învățată că și gândurile otrăvite sunt mai puțin mortale dacă le spui cu voce tare.”
  11. „În visele celor pe care îi iubim suntem nemuritori. Și morții noștri trăiesc mai departe în visele noastre. Visele sunt interfața dintre toate lumile, dintre timp și spațiu.”
  12. „Când Monsieur Perdu se uita la cărți, nu vedea doar povestiri, prețuri cu amănuntul și balsam pentru suflet – vedea libertatea cu aripi de hârtie.”
  13. „Dragostea este o locuință. Totul într-o locuință ar trebui să fie folosit, nu acoperit sau protejat. Doar dacă locuim pe de-a-ntregul într-o casă, fără să ne jenăm în fața nici unei camere, a nici unei uși, putem spune că trăim cu adevărat. E la fel de important să te cerți ca și să te atingi delicat, să stai unul lângă altul și să te îndepărtezi din nou. Este esențial ca fiecare cameră a iubirii să fie cu adevărat folosită. Altfel, se înmulțesc fantomele și zvonurile. Camerele și casele neglijate pot deveni înșelătoare și urât mirositoare.”
  14. „Sophie sfătuia lumea ca, în cazul necazurilor din dragoste, să își ia, pentru fiecare an petrecut împreună, cel puțin o lună de doliu. În ce privește prieteniile în care se ajungea la ruptură, două luni pentru fiecare an de prietenie. Și pentru cei care s-au dus pentru totdeauna, pentru cei morți, „întreaga dumneavoastră viață. Căci pe morții pe care i-am iubit odată, pe ei îi iubim pentru totdeauna. Absența lor ne însoțește până în ultima noastră zi.”
  15. „Și el înțelesese că, pentru a învăța să zboare, trebuie mai întâi să sară.”
  16. „Noi păstrăm cu toții timpul. Păstrăm edițiile vechi ale acestor oameni care ne-au părăsit. Și noi suntem, de asemenea, aceste ediții învechite, sub pielea noastră, sub stratul de riduri, și experiență, și râsete. Exact acolo suntem noi, cei de odinioară: copilul, iubitul, fiica de odinioară.”
  17. „Știai că noi toți suntem copiii stelelor? [..] Când, în urmă cu două miliarde de ani, stelele au făcut implozie, a plouat cu fier, aur și cărbune. Și fierul din praful de stele este astăzi în noi. În mitocondriile noastre. Mamele dau stelele și fierul lor, mai departe, copiilor. Tu și cu mine, Jean – cine știe – suntem probabil făcuți din praful aceleiași stele și ne-am recunoscut după aceeași lumină. Ne-am căutat unul pe celălalt. Suntem căutători de stele.”
  18. „Noaptea, aș fi furat de la oamenii răi toate lucrurile pe care le-au obținut prin înșelăciune de la oamenii buni, prin minciună. Și lor le-aș fi lăsat acolo doar o singură carte, care să-i purifice, să-i constrângă la pocăință, să-i transforme în oameni buni și așa mai departe – normal.”
  19. „Căci acesta era singurul lucru tragic la cărți: ele schimbau oamenii. Cu excepția celor cu adevărat răi. Aceștia nu deveneau tați mai buni, soți drăguți, prietene mai iubitoare. Rămâneau tirani, își chinuiau mai departe angajații, copiii și câinii, erau răutăcioși în cele mai mici detalii și lași în esență și se bucurau de rușinea victimelor lor.”
  20. „O amenajase prin forțe proprii și o umpluse cu cărți, care erau singurul medicament pentru bolile sufletești imposibil de numărat și de determinat.”
  21. „[..] Farmacia literară, a spus Perdu. Am vrut să tratez sentimente care nu sunt recunoscute ca suferință și nu sunt diagnosticate niciodată de doctori. Toate aceste mici sentimente și emoții care nu sunt de interes pentru nici un terapeut, căci sunt aparent prea mici și prea greu de atins. Sentimentul care te cuprinde când se termină vara din nou. Sau aceka pe care îl ai când recunoști că nu mai ai la dispoziție o viață întreagă ca să-ți găsești locul. Sau mica durere atunci când o prietenie nu merge așa cum ai fi crezut și trebuie să cauți mai departe un partener de viață. Sau tristețea din dimineața aniversării zilei de naștere. Dorul de aerul copilăriei. Așa ceva.”
  22. „Uneori înoți printre lacrimile neplânse și te scufunzi, dacă le ții în tine. Și eu mă aflu acum pe fundul unei astfel de mări.”
  23. „Amintirile sunt ca lupii. Nu poți să le închizi în cușcă și să speri că o să te lase în pace.”

Voi ce ați mai citit în ultima perioadă?

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s