Salutare dragilor! Sper că sunteți sănătoși și că stați acasă.

Așa cum am promis în articolul anterior, am revenit cu o listă de cărți care m-au marcat și mi-au influențat alegerile din anii ce le-au urmat.

Știu, 10 ani înseamnă foarte mult și pot aduce foarte multe schimbări și controverse în viața unui om, pe lângă dezvoltare și învățare. În 2009 eu aveam 7 ani și, credeți sau nu, citeam de atunci foarte mult și am multe povești și autori pe care-i îndrăgesc încă din acea perioadă. Asta pentru că mi s-a cultivat dragostea pentru cărți și pentru lumea lor.

Am vorbit despre muzică în articolul de dinaite, iar acum vreau să vă povestesc despre cărțile care au constituit fundația mea, punctul meu de plecare, care m-au completat, cele care m-au făcut OM.

1. Voi începe cu începutul. Cartea care probabil că mi-a deschis apetitul pentru cărțile de aventură a fost „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe. O carte pe care eu o păstrez cu drag în bibliotecă, și care, de fiecare dată când o răsfoiesc, îmi amintesc cu câtă emoție dădeam paginile, așteptând continuarea. Din câte am citit, celebritatea acestei cărți a sporit odată cu trecerea timpului și cu traducerea acesteia în mai multe limbi, dar mai ales pentru că oferă multiple abordări: roman de aventuri, jurnal de călătorie, îndreptar de morală sau un adevărat manual de supraviețuire. Este un roman adevărat, ce îndeamnă la sinceritate.
2. „Insula misterioasă” de Jules Verne (volumele I și II). Pe Jules Verne l-am descoperit încă de mică și fiind pasionată de cărți de aventură, cu tot felul de peripeții , am descoperit rețeta perfectă în scrierile lui. Primul roman care mi-a căzut în mână de la el a fost „Pilotul de pe Dunăre”, un roman greu, pe care la vremea aceea nu l-am înțeles pe deplin, dar am fost curioasă să văd ce a mai scris acest autor și am dat peste „Insula misterioasă” și am fost de-a dreptul fascinată. Astfel am fost transportată alături de inginerul Cyrus Smith, negrul Nab, ziaristul Gedeon Spilett, marinarul Pencroff și de tânărul Harbert pe Insula Lincoln. Cei cinci evadează din Richmond în timpul Războiului Civil American cu ajutorul unui balon cu aer cald și astfel ajung pe o insulă misterioasă. Ei reușesc acolo să reconstituie o mică societate , construindu-și o casă în stâncă, practicând agricultura și creșterea animalelor, dar și punând în practică cunoștințele științifice ale epocii (fabricarea nitroglicerinei, instalarea unui telegraf electric). În timpul pe care-l petrec pe insulă, aceștia îl recuperează pe Ayrton de pe o insulă apropiată, Tabor. Finalul și parcursul per total este unul neașteptat, ambele cărți oferind importante lecții de supraviețuire. Insula misterioasă face trimitere la alte două cărți semnate Jules Verne prin prezența Căpitanului Nemo din Douăzeci de mii de leghe sub mări și a lui Ayrton din Copiii căpitanului Grant.

3. Următoarea pe această listă este „Colț Alb” de Jack London. Acest roman de aventuri este cel mai autentic și mai dur ghid de supraviețuire în sălbăticie pe care l-am citit până acum. Publicat pentru prima dată în 1906, „Supusul zeilor” așa cum se mai intitulează acest roman, urmărește viața lupului Colț Alb de la nașterea sa din apropierea unui sat indian, până la mutarea sa în San Francisco și nașterea propriilor pui. Este bazată pe fapte reale, acțiunea se petrece în teritoriul canadian Yukon, iar povestea datează din 1890.

4. După cum este intitulată și colecția de cărți din care face parte, „Marele uriaș prietenos” de Roald Dahl, este cartea de aur a copilăriei mele. Sophie este înșfăcată într-o noapte din patul ei de la orfelinat de un uriaș care se prezintă astfel: „Eu este singurul uriaş cumsecade şi zăpăcit din tot Tărâmul Uriaşilor”. Atunci când ajung în locuința lui MUP, copila află că noul ei prieten are o îndeletnicire nobilă și misterioasă în același timp: colecționează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiți. Însă, puterile lui MUP vor fi puse la încercare de uriașii mâncători de oameni, iar Sophie îl va ajuta să îi oprească, o misiune curajoasă la care va lua parte însăși regina Angliei. Pe parcursul întregii cărți vă garantez că veți râde cu poftă și veți lua parte la cele mai năstrușnice aventuri, această carte, după părerea mea, poate fi citită la orice vârstă și tot va impresiona prin simplitate. MUP a avut parte de o ecranizare de excepție în 2016 și vă recomand ca, după cițiți cartea să vedeți și filmul pentru că nu vă va dezamăgi.

5. În continuare o să vă povestesc despre cartea pe care o recitesc în fiecare an, de Crăciun, de vreo 6 ani încoace. Aceasta se numește „Poveste de Crăciun”, poartă semnătura lui Charles Dickens și este o nuvelă despre un om morocănos și zgârcit care, după ce primește vizita a patru spirite în Ajunul Crăciunului, se transformă într-un cu totul alt om. Pe scurt este o poveste cu fantome, în care se critică diferențele sociale și în care ni se atrage atenția asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat spiritul Crăciunului. Documentându-mă puțin am aflat că această nuvelă a fost publicată pe 19 decembrie 1843 cu ilustrațiile lui John Leech și a fost primită de către critici cu laude, fiind văzută ca o acuză la adresa capitalismului industrial de secol al XIX- lea, jucând un rol important în reinventarea acestei sărbători ca una de veselie în Marea Britanie, dar și în America, după mulți ani în care fusese sărbătorită într-un mod solemn, sobru și trist.

Eu consider că această carte ar trebui să ajungă în mâinile oricui în preajma Crăciunului pentru că creionează într-un mod realist o imagine a Crăciunului din acele vremuri și care în mod ironic sau nu, seamănă destul de mult cu modul în care o sărbătoresc unii oameni din zilele noastre. Pe mine nu contenește să mă impresioneze această nuvelă când o recitesc și de fiecare dată descopăr alte și alte detalii și înțelesuri.

6. Acum, o să vă aduc în atenție o carte a unui autor român – Mihail Drumeș – „Invitația la vals”. În aceasta este vorba despre o poveste de dragoste dintre doi tineri, Tudor și Micaela. Tudor, așa cum demonstrează încă de la început, este un elev model, un băiat inteligent, care este mereu pregătit să facă față unei provocări de ordin intelectual, documentându-se în permanență. Mulți nu știu însă că acesta duce o viață dublă, ziua – elev conștiincios, noaptea – amant. O întâlnește pe Micaela, însă aceasta nu este ca toate celelalte fete pentru că nu este interesată de el și își propune să o cucerească. Într-un final aceasta cedează, dar va fi o decizie fără cale de întoarcere…

„În definitiv, ce [altceva] e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiții și o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe față, dragostea veștejește, își pierde frăgezimea, vraja devine ceva obișnuit, de toate zilele.”

– Tudor în „Invitația la vals” de M. Drumeș

Toate cărțile lui Drumeș au ceva special și te țin în suspans, iar poveștile de dragoste sunt pasionale și se consumă repede.

„Adevărul este că nu cucerisem nicio fată. Ele mă cuceriseră pe mine. Nu intram niciodată în vorbă înainte de a observa un zâmbet, o privire, un gest (oferte, chiar angajamente). Totul se petrecea fără luptă, încât victoria mea avea o tristețe cu care mă împăcam. Unde erau cetățile dispuse să se apere chiar după ce încetau de a mai rezista?”

– Tudor în „Invitația la vals” de M. Drumeș

7. Următoarea pe listă este „Artur și minimoșii” de Luc Besson. Am multe amintiri plăcute și strâns legate de această carte, una dintre ele este oferirea numelui cățelului din carte – Alfie – propriului cățel care a apărut în viața mea exact atunci când citeam această carte. Alta ar fi legată de faptul că am citit întreaga serie de povești la bunici, la țară, în hamac, iar acțiunea din acestea se petrece tot la casa bunicului.

Artur este un puști de numai 10 ani și la prima vedere pare un băiețel obișnuit. Petrecându-și vacanța de vară la țară face descoperă o carte aparte în biblioteca bunicului său. După ce o deschide această carte îl introduce în lumea minimoșilor, un ținut pe care Artur îl cunoștea numai din poveștile magice ale bunicului. Însă, copilul intră într-un univers fantastic, iar nenumăratele pericole și isprăvile prin care trece fac aventura și mai savuroasă. Nu este singur, este însoțit de: prinți, prințese, monștri, matasalai, milimuli care rând pe rând îi devin fie prieteni fie dușmani.

8. „Un motan pe nume Bob” este povestea de viață a lui James Bowen, un om simplu, sărac, fără un adăpost propriu-zis, care câștigă bani din cântatul pe străzi și în Covent Garden. Acesta găsește, în 2007, într-un adăpost, un motan portocaliu rănit, are grijă de el și îi oferă numele Bob, iar cei doi devin de nedespărțit. Gary Jenkins îl intervievează pe James și spunându-și povestea, în 2010, apare și romanul autobiografic a cărui nume l-am menționat mai sus.

„Plină de umor, curaj și determinare, povestea inteligentului Bob descrie lumea celor care trăiesc la limita supraviețuirii și vorbește despre decădere și singurătate, învinse atunci când preocuparea față de fericirea altcuiva devine un motiv pentru a-ți schimba în bine viața.”

Aceasta este prima carte pe care am cumpărat-o din banii mei de la târgul de carte Axis Libri de la Galați în 2015, iar cei doi – Bob și James – îmi sunt foarte dragi și îi urmăresc pe rețelele lor de socializare. În 2016 această carte a fost ecranizată, cu însuși Bob în rolul principal. Vă las și vouă link-urile pentru a vedea ghemul portocaliu de blană și ce peripeții mai face acesta.

Facebook: https://www.facebook.com/OfficialJamesBowenandStreetcatBob Twitter: https://twitter.com/streetcatbob

9. „Nu judeca după aparenţe” pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio în „Minunea”, un roman despre acceptare, integrare și curaj, iar una dintre premisele pe care se bazează această poveste este replica vulpiței din Micul Prinț: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.”

Pentru că aspectul lui fizic nu era singura lui problemă, complicatțiile în starea lui medicală împiedicându-l să ducă o viață normală, până la vârsta de 10 ani August (Auggie) Pullman nu a frecventat cursurile unei școli. Dar pentru că, prin tratamente, problemele s-au ameliorat, părinții decid să-și asume riscul expunerii fiului cruzimii specifice copiilor de vârsta lui și-l înscriu la școală. Așa cum era de așteptat, reacțiile colegilor sunt de a-l respinge, în cel mai fericit caz, atunci când nu-l agresează fizic. Interesant e felul în care Palacio reușește să surprindă dinamica grupurilor de elevi: în fiecare grup de copii există cel puțin unul care reușește să treacă peste barierele fizice date de diformitatea lui August. În ochii mei este o carte despre teama de a fi marginalizat, răutățile specifice vârstei imature, conferind, pe înțelesul tuturor, un tablou al realității acelei vârste. Este remarcabil faptul că acest titlu a ajuns pe lista de lecturi recomandate. Caracterul moralizator al scrierii, fără a părea intruziv, va schimba, cu siguranță, în copiii de astăzi, felul în care aleg să-i judece și să-i catalogheze pe cei din jur.

Romanul a fost ecranizat în 2017, iar filmul este de găsit pe Netflix.

10. Pentru ultimul punct din această am păstrat-o pe inegalabila Agatha Christie cu „Misterul crimei fără cadavru”, a 100 carte citită de mine, pe care am sărbătorit-o în urmă cu 5 ani.

În această carte, una dintre preferatele mele, se redă la modul cel mai simplu o crimă complexă și complicată, dar pe care personajul bine-cunoscut creat de Agatha Christie – Miss (Jane) Marple o rezolvă.

Cuplul format din Gwenda și Giles își aleg o nouă casă pentru a locui. Din multitudinea care i s-a pus la dispoziție Gwenda alege una care i s-a părut mai mai „altfel”, însă după o scurtă perioadă de timp casa începe să o înfricoșeze și să i se pară din ce în ce mai cunoscută. Simțea că a mai locuit cândva acolo și își amintea tot felul de lucruri: tapetul din dulap, camera copiilor, o ușă care nu mai fusese folosită, dar lucrul cel mai ciudat, la finalul unei piese de teatru are o revelație: „Mă aflam iarăși acolo pe scări, privind holul de la intrare printre stâlpii balustradei și am văzut-o zăcând acolo, întinsă la pământ, moartă.” Astfel, își întreabă rudele printr-o scrisoare (singurele pe care le mai avea), dacă a locuit în Anglia când era copilă, dar mai ales în localitatea Dilmouth… Răspunsul afirmativ o determină să aibă o reacție stranie și începe să își aducă aminte toate detaliile.

Ea locuise acolo în copilărie, împreună cu tatăl său și iubita acestuia, Helen. Helen! De ce o visase? De ce se trezise strigând-o? Aceste întrebări nu-i dădeau pace și oricât s-ar fi gândit nu putea să găsească răspunsul… Helen era cea pe care a omorât-o persoana necunoscută? Cine a fost? Tatăl ei? De ce? De ce ar fi vrut să-și omoare viitoarea soție? În capul Gwendei era o nebuloasă totală. Misterul este soluționat cu ajutorul lui Miss Marple și a unui grafolog care analizează niște scrisori primite de fratele victimei, doctorul Kennedy. Nu vreau să stric surpriza și vă las pe voi să savurați cartea, însă vă pot spune încă de pe acum că finalul este de-a dreptul cutremurător.

Ediția de colecție a acestei cărți o găsiți pe link-ul de aici: https://www.raobooks.com/product/misterul-crimei-fara-cadavru/.

Spre final, vreau doar să vă spun că am citit cărți de toate mărimile, genurile, tipurile, de la literatură universală la clasici români, de la romane biografice și autobiografice, până la cărți tip documentar și toate, dar absolut toate mi-au oferit câte ceva: informație, ajutor, companie, evadare, lumi noi, priteni noi. Fiecare carte are ceva special și oricare carte de pe raft merită să fie deschisă, citită și descoperită.

---

În încheiere vă las câteva versuri dintr-o piesă care mie îmi place foarte mult și care simt că mă reprezintă:

Oricare om în esenţă este un meşter,

Vreai să afli meşteşugul tău? Citeşte!

Citeşte totul de la A la Z, depozitează,

Discută, apără, combate, analizează.

– Scrisoare fratelui mai mic, Carla’s Dreams

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare