Salutări dragilor și bine v-am regăsit! Sper că ați avut un început de an frumos și așa să rămână și restul anului.

Deoarce astăzi se împlinesc 8 ani de când a apărut proiectul muzical Carla’s Dreams și este o zi însemnată în comunitatea carlașilor vreau să le dedic lor primul meu articol din 2020. Este ziua în care celebrăm muzica bună, emoția pură, trăirea autentică, pasiunea și dragostea.

Articolul se intitulează „De ce Carla’s Dreams?” din 2 motive: 1 – aceasta este întrebarea pe care mi-o adresează foarte mulți atunci când le spun că le apreciez muzica, 2 – pentru că o să încerc să expun, așa cum pot, de ce sunt atât de speciali oamenii aceștia și ceea ce fac, mai ales pentru mine.

Este un articol personal în care mă confesez oamenilor care sunt dispuși să înțeleagă și să lase deoparte prejudecățile. Ca să pot să vă povestesc despre experiențele mele alături de ei trebuie mai întâi să vă fac o scurtă introducere.

Carla’s Dreams este un grup de tineri din Republica Moldova care încearcă modest să facă ceva muzică. S-a vorbit mult despre noi, despre cît de “corecți” suntem în ceea ce facem, despre ceea ce promovăm, despre ce efecte are muzica noastră etc. Nu știm dacă ne interesează chiar toate aspectele de mai sus pentru că, anonimi fiind, ne doare fix în cot de ceea ce poate ar deranja pe altcineva din categoria “artist”, “muzician”. Nu am pretins și nu pretindem că suntem nici una, nici alta. Singurele lucruri relevante pentru noi sunt relațiile pe care le-am creat cu ascultătorii noștri, capacitatea de a rămîne cu mâinile dezlegate și gîndirea liberă în ceea ce facem. Date, cifre și informații banale despre ceea ce reprezintă acum Carla’s Dreams nu vom da, e inutil și neinteresant. Vom spune doar că simțim o presiune destul de mare de responsabilitate în ceea ce facem, ceea ce înainte nu era atat de pronunțat. Probabil e vorba de orgoliu… un orgoliu tîmpit reieșit din supraaprecierea proiectului de către mulți din cei care și-au expus părerea. Planuri? Greu de spus, dar cert e că avem cel puțin încă cîteva piese în lucru pe care le vom lansa în următoarele cîteva luni. V-am cuprins!

Carla’s Dreams – pe vechiul site http://www.carlasdreams.com

Povestea mea alături de acești tineri care „încearcă să facă modest ceva muzică” a început în primăvara anului 2013. Eram departe de casă, mai exact în cealaltă parte de țară, pentru a urma un tratament. Eram departe de cei dragi, mă simțeam singură, neînțeleasă. Prietenii apropiați știu mai multe detalii despre această întâmplare. În fine, doi băieți de acolo, din centrul medical, ascultau pe repeat o piesă. Îmi petreceam timpul cu ei și mi-au dat și mie să o ascult și să le spun dacă-mi place. Era vorba despre „P.O.H.U.I.” în colaborare cu INNA, dar asta aveam să aflu mai târziu. Am ascultat-o iar și iar. Nu știam cine cântă, cum îl sau cum îi cheamă pe artiști (nici măcar pe INNA nu o recunoscusem, pentru că, recunosc, la vremea aceea nu prea o ascultam), nici măcar nu am întrebat cum se cheamă piesa. Tot ce știam era că, din momentul în care am auzit-o prima dată m-am simțit înțeleasă, am simțit că nu eram singură, am simțit cum durerea și frica dispar. Am simțit cum mă vindec. Poate din cauza vocii, poate era mesajul, poate linia melodică sau versurile, încă nu știu. Atunci le-am cerut să mi-o trimită și mie și o ascultam non-stop. Timp de o săptămână și ceva numai asta am vrut să aud. Probabil că atunci s-a creat legătura dintre mine și ei, dintre mine și muzica lor. Am ajuns acasă și o perioadă am uitat piesa, ajunsesem înapoi într-un loc sigur.

Câteva luni mai târziu am descoperit piesa „Lumea Ta” în colaborare cu Loredana, a venit într-un moment mai mult decât potrivit și m-a ajutat să trec peste ceva dureros din viața mea.

Câțiva ani a fost liniște, nu am mai auzit nimic de ei, iar eu am ascultat și apreciat alți artiști. Mai târziu aveam să aflu că în acea perioadă au mai scos piese preponderent pentru publicul de acasă, având deja o un istoric muzical în Republica Moldova.

În toamna lui 2015 se asculta în prostie o piesă numită „Te Rog”, pe care o am auzit-o prima dată la colegii mei de clasă. Dar nu am făcut legătura între piese și nu mi-am dat seama că este vorba despre ei. Apoi, în ianuarie 2016 a apărut piesa care a creat isterie, piesa pe care nu te puteai preface că nu o asculți, cu refrenul acela bine-cunoscut „wop, wop, eroina”. Era peste tot: la radio, în magazine, în mașini, la școală. Țin minte că era o zăpadă care îmi ajungea până aproape de genunchi și ieșeam afară împreună cu o colegă, pe terenul de sport și ascultam „Sub pielea mea”. Știu, au fost o grămadă de insinuări legate de această piesă, o grămadă de acuzații, dar pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat seama că mulți oameni nici nu au înțeles mesajul pe care băieții au vrut să-l transmită. Era și este în continuare prea profund pentru unii. Eu pot doar să vă las aici explicația cuvântului „alegorie”. Cine a vrut să înțeleagă, oricum a înțeles.

Mai târziu, în vara aceluiași an, am aflat că băieții vor fi prezenți pentru prima dată, la concertul la care eu mă duceam anual, Europa Fm Live pe Plajă. Am zis din start că va trebui să-i văd și live. Acolo, am așteptat cu nerăbdare momentul în care ei au urcat pe scenă. Nu o să pot uita niciodată cum a fost să stau într-o mulțime de aproape 100.000 de oameni și să fredonez la unison cu aceștia piesele lor. A fost unul din cele mai bune concerte ale lor, au fost în formă, plini de enrgie. În acea seară am auzit foarte multe piese pe care nu le cunoșteam, așa că atunci când am ajuns acasă, am început să le caut.

O lună întreagă din vara aceea am căutat, am ascultat și am învățat piesele lor. Am căutat interviuri, reportaje, articole, emisiuni, ca să pot să înțeleg exact la ce se rezuma acest proiect îndrăzneț. L-am descoperit pe Sergiu – omul și artistul. Am descoperit comunitatea CsD. Însă, mai presus de toate am descoperit piese cu mesaj puternic, care au devenit instantaneu preferatele mele și prin intermediul cărora pot spune că am intrat în lumea lor. Vi le las mai jos, ca să le descoperiți și voi și să realizați că ei nu au scris, compus și produs doar piese comerciale precum Cum Ne Noi, Sub Pielea Mea, Te Rog sau Acele.

Tot atunci am descoperit și o întreagă listă de piese în rusă și chiar dacă nu înțelegeam inițial cuvintele, îmi plăceau cum sună. Am căutat traducerile, le-am învățat, dar de fiecare dată când le ascult, tot la cât de interesant sună mă gândesc și nu-mi zboară mintea la sensul cuvintelor. Pur și simplu ascult, dar mai mereu îmi creionez eu înțelesuri în minte. Asta vă recomand și vouă să faceți, dacă le veți asculta prima dată și nu sunteți cunoscători de limba rusă.

Știu, puteați să căutați și voi piesele astea pe YouTube, dacă vă dădeam lista, dar mai știu și că nu ați fi făcut-o. Celor care le-au ascultat în timp ce citeau articolul vreau să le mulțumesc că și-au făcut timp pentru asta!

Pot afirma cu certitudine că anul 2016 a fost anul lor. Toți erau cu privirile îndreptate spre ei, dar aveau și motive. Atunci au lansat hanoracele și tricourile cu siglă, atunci au lansat unele din cele mai cunoscute piese ale lor (Sub Pielea Mea, Aripile, Acele, Unde, Треугольники, Imperfect), atunci au parcurs 100.000 de kilometri în România între concerte, pentru că au avut peste 140. Atunci au ajuns și în Moscova și și-au promovat piesele și munca. Plus că au avut evenimentul de la Arenele Romane – NGOC care a fost sold-out. Anul acela a fost un an memorabil, sunt sigură, la fel de memorabil pentru ei ca și pentru noi.

Pentru 2017, anunțaseră lansarea albumului „Antiexemplu” printr-un concert regizat de ei, tot la Arenele Romane. Mi-am dorit enorm să merg și să-i văd din nou live, plus că era un eveniment important. Și s-a și întâmplat, astfel 13 mai 2017 va rămâne cea mai frumoasă zi din viața mea de până acum. Și nu doar pentru că am fost la acel concert, dar și pentru că am avut ocazia să-i întâlnesc și să stau de vorbă cu ei, fix înainte de concert.

Cu puțin ajutor, am reușit să-i întâlnesc pe oamenii care au schimbat atât de multe în gândirea și viața mea. Nu am știut că urma să intru la ei, dar când ni s-a spus: „Sergiu dă un interviu acum, dar o să termine imediat și intrăm.” am conștientizat ce însemna de fapt asta și am realizat că îmi voi îndeplini un vis. Și am intrat. Pe holurile din backstage-ul Arenelor Romane era un furnicar de carlași pictați, cu ochelari de soare și mănuși albe, așteptând. Am trecut pe lângă ei și s-au uitat curioși la noi. Băieții făcuseră un casting pentru un moment special din timpul concertului, de aceea se aflau acolo. Am intrat într-o încăpere și acolo se aflau ei, adevărații membrii Carla’s Dreams, înconjurați de mulți oamenii din echipa lor, cu 12 minute înainte de a urca pe scenă și a face un show EPIC!

Am așteptat puțin pentru că erau niște rusoaice venite special pentru acel eveniment și băieții le-au primit cu brațele deschise. Apoi, a venit și rândul meu. I-am salutat, au fost atât de amabili, am făcut poza de grup, cu greu, pentru că mamei îi tremurau mâinile 🙂 M-am întors și le-am mulțumit din suflet pentru ceea ce fac șiii… atât, pentru că eram foarte emoționată. Apoi, m-am retras undeva mai în spate. Ei stăteau acolo, mai vorbeau, puneau ultimele detalii la punct. Când să plecăm am avut pur și simplu o revelație și m-am dus să-l „cuprind” pe Sergiu. A fost surprins când m-a văzut agățată de el, dar nu m-a îndepărtat. Eu m-am desprins într-un final și am venit spre mama. Atunci, el și-a dat seama că nu prea interacționase cu ea, s-a apropiat, i-a luat mâna și i-a spus „Sărut-mâna, doamnă! Mulțumim că ați venit!”. Am fost impresionată că, cu doar câteva minute înainte de a intra pe scenă a făcut asta. Atunci, mi-am dat seama cât de modest și cumsecade este de fapt acest Sergiu. După ce le-am mai spus câteva cuvinte de apreciere, ei trebuiau să se îndrepte spre scenă, iar Sergiu ne-a făcut loc să ieșim pe ușă nouă mai întâi. Am alergat până afară, ca să evităm să mai deranjăm pe cineva, iar afară am început să plâng. Am ținut-o tot așa cât am traversat toată mulțimea, până am revenit la locurile noastre din tribună. Primele acorduri m-au surprins cu lacrimi în ochi, cu lacrimi de fericire! Fericirea omului care a întâlnit oamenii pe care-i apreciază, suține și care și-au făcut timp pentru el.

Despre concert în sine nu pot spune decât că orice cuvânt și orice descriere ar fi de prisos. Așa cum a spus și Sergiu la final, „probabil cel mai frumos concert”. Puteți vedea mai jos o părticică din cum a fost și sunt mândră că am putut să fiu și eu acolo, alături de ei și de alte mii de inimi ce au bătut la unison.

În 2017 am mai participat la alte trei concerte, Live pe Plajă din nou, la Hard Rock Cafe în noiembrie, dar și de Sfântul Andrei, la Galați, în decembrie. La Hard, pe lângă faptul că ne-au recunoscut de la Arene și ne-au mulțumit încă o dată că am fost acolo, eu i-am dăruit lui Sergiu un elefant pentru că l-am auzit spunând într-un interviu că are o colecție de peste 300. Era un elefănțel din sticlă și când i l-am pus în palmă a părut și mai mic decât era de fapt. Sper că și-a găsit un loc în colecția lui…

În 2018 au mai urmat încă trei concerte, Monomaniac la Arenele Romane, Live pe Plajă, dar și concertul de la Galați din cadrul Turneului Național. La Live pe Plajă am avut backstage pass pentru că am fost fotograf acreditat de cei de la Europa Fm. Înainte de momentul lor, din ultima seară de festival am stat de vorbă cu Sergiu în fața cortului artiștilor, i-am dăruit un album cu imagini, interviuri și versuri de-ale lor pe care l-am făcut în 2016. Mi-a spus că îmi va da un semn când îl va studia. A fost și o fază amuzantă: până atunci nu-i cerusem nici un autograf și l-am rugat frumos să se semneze pe foaie de hârtie. Deși ne cunoșteam de ceva vreme, a întrebat pentru cine să fie și i-am răspuns, din reflex de acum, „Pentru Nicol, fără e la final”. El scrie, se uită la foaie și zice: „Fără e?” Se dă mai în spate și mai zice: „Wow, ce nume interesant!” Am râs cu toții și apoi i-am explicat că exact așa e numele și că nu e nici primul și probabil nici ultimul care se minunează. :))

Vreau să vă mai povestesc și despre concertul de la Galați. A fost pe 8 decembrie, la 2 zile de la ziua mea și m-am gândit că dacă tot ne vom vedea, să le duc și lor niște turtă dulce ca să-i servesc. Au fost atât de încântați și s-au minunat pentru că turta dulce avea formă de, ghiciți ce?… LUNĂ! Mi-au urat la mulți ani, promițându-mi că vor mai reveni la Galați cu drag.

2019 a fost un an plin de experiențe, care mai de care mai diverse și tot la 3 concerte de-ale lor am ajuns. Primul – Nocturn de la Romexpo, de pe 18 mai, un spectacol cu adevărat grandios, pregătit cu grijă, cu multe elemente noi, unde muzica clasică, rap-ul și rock-ul s-au îmbinat șocant de armonios. Concertul a reprezentat un sfârșit la ceea ce a început în 16.10.2018, 18:46, când Carla’s Dreams a intrat în faza „Nocturn” – o noapte ce a durat 200 de zile. A fost cu adevărat un concert pentru ai lor și „oricât de pretențios ar suna – avem cel mai frumos și cald public!”, declarau ei. Iar la sfârșitul concertului au făcut o combinație neașteptată – ”În premieră și o dată”. Nu este o combinație întâmplătoare. ”Ne bucurăm în ciuda lor” este o piesă cu substrat dureros despre trecutul și prezentul moldovenilor de peste Prut iar ”Rapsodia Română” este o compoziție pur românească , George Enescu fiind moldovean de dincoace de Prut. Practic Carla`s Dreams, prin unirea simbolică a acestor două piese a mai creat o ”unire muzicală” dintre România și Moldova. ”Sperăm foarte mult s-o apreciați, s-o auziți și s-o înțelegeți” spunea Sergiu. Pentru acest concert și concept, RESPECT!

Al doilea la o săptămână distanță – Forza Zu la Galați, unde am avut onoarea să le pot face fotografii direct de pe scenă. Atunci am înțeles că scena înseamnă deschidere, concertul înseamnă oameni, iar pe artist îl reprezintă oamenii, de aceea băieții țin la ai lor. Tot atunci i-am dăruit lui Sergiu un portret în creion.

Al treilea concert a fost la Live pe Plajă unde am avut posibilitatea să discutăm despre ultimele piese lansate și despre Nocturn.

Știu, nu sunt foarte multe concerte, dar pentru mine toate sunt foarte speciale. Cineva m-a întrebat la un moment dat de ce mă tot duc la concertele lor pentru că oricum cântă aceleași piese. Ei bine, da, sunt aceleași piese, dar interpretarea, starea de spirit și emoția nu sunt niciodată la fel. Discuțiile cu ei/el de fiecare dată sunt diferite. Oamenii din public nu sunt aceeași tot timpul. Starea mea e diferită. Fiecare concert de-al lor este și spune o poveste diferită. Nu am mai pus la socoteală și celelalte zeci de concerte pe care le-am văzut la televizor, pe Facebook sau pe YouTube.

Am crescut împreună cu ei de-a lungul anilor, împreună cu muzica lor. M-am bucurat pentru fiecare concert susținut cu succes, pentru fiecare etapă de la X Factor, pentru fiecare emisiune de la radio, pentru fiecare interviu oferit, pentru fiecare tricou și hanorac cumpărat.

Prin acest articol mi-am propus de fapt să vă introduc în lumea lor, povestindu-vă experiențele mele, acestea fiind însoțite de clipuri și fotografii. Așa că vă las mai jos câteva momente amuzante de la X Factor, dar și momentul din finală alături de Olga Verbițchi care a și câștigat în 2016.

Acum, aș vrea să vă las mai jos câteva din interviurile și reportajele care m-au ajutat să-l cunosc mai bine pe Sergiu, dar și să aflu mai multe detalii despre proiect. Trebuie să le alocați un pic de timp, dar sunt convinsă că vă veți schimba părerea despre ei, după ce le veți urmări.

În tot acest timp în care am fost alături de ei (aniversez și eu 7 ani de când îi ascult în aprilie), am auzit tot felul de păreri de la diferiți oameni. Toate controversele pe care le-au iscat sunt normale, până la ei, nici un artist din România nu și-a creat o identitate bazată doar pe muzică. A fost șocant pentru unii, curajos din perspectiva altora, o inspirație pentru ceilalți artiști și aș putea continua așa la nesfârșit. Ceea ce știu sigur e că de când au ieșit în lumina reflectoarelor dincoace de Prut, au schimbat total fața muzicii românești și i-au încurajat și pe alții să o facă.

Eu am învățat foarte multe de la acești băieți talentați și am multe motive pentru care să-i admir. Mai jos, doar câteva dintre „lecții”:

1. Visele chiar devin realitate. Trebuie să crezi în tine, dacă ești talentat și muncești o să reușești. Dacă niște oameni simpli dintr-o țară așa-zis săracă au reușit să se realizeze și să ajungă departe înseamnă că poți și tu.
2. „Never explain, never complain”. E mott-ul după care se ghidează ei și pe care l-am preluat imediat. Fă ceea ce crezi tu că e mai bine, dacă eșuezi nu te plânge, ia-o de la capăt și tot așa.
3. „Muzica este cea mai puternică forță. Forța care unește oamenii”. Probabil cel mai important lucru pe care l-au realizat a fost muzica fără limite și piedici, fără bariere. Ce vreau să spun prin asta? Noi cunoaștem doar personajul și muzica pe care o face, fără să știm altceva despre identitatea lui, în afara detaliilor care ne-au fost oferite. Asta înseamnă că doar muzica contează și atât timp cât ea aduce alinare asta e cel mai important. Curiozitatea provocată de identitatea lor s-a estompat în timp, ceea ce înseamnă că oamenii ori s-au plictisit ori, pe bune, au început să le înțeleagă poziția.
4. „Nu judeca pe nimeni, reține! Vrei să schimbi ceva? Începe de la tine!”. La toate reacțiile vehemente împotriva lor, băieții întotdeauna și-au văzut de drumul lor și au reacționat politicos. Toleranța e una din lecțiile pe care mi-au oferit-o. Când nu ne place ceva la alții trebuie să ne întrebăm și invers, noi suntem perfecți? Ce nu le place altora la noi?
5. „Tu ești Carla’s Dreams!”. Da, și tu, și eu, noi toți suntem Carla’s Dreams. Toți și fiecare în parte: purtăm măști, avem secrete, iubim, suferim, zâmbim, avem părinți, suntem copii, plângem, petrecem, avem prieteni, dormim, ne rușinăm, suntem curioși, ne distrăm, mâncăm, suntem imperfecți și într-un final murim. Carla’s Dreams nu a reprezentat niciodată mai mult decât tipologia omului simplu, cu toate problemele, realizările, eșecurile, bucuriile sale și cine simte asta se regăsește în versurile și muzica lor.
6. „Zâmbim și pângem liberi / Sub denumirea OM”. Cel mai simplu și mai profund mesaj. Trebuie să fim oameni, să empatizăm, se ne exteriorizăm, să simțim că trăim.
7. Cunoașterea înseamnă putere. Foarte puțini dintre voi știu că, de fapt, Karla este un personaj din seria de romane a lui John le Carré care i-a inspirat pe băieți în crearea propriului lor personaj. „Cui îi este interesant – google-it.” Până atunci vă las eu un citat: „Totuși, legendele se nășteau, iar Karla era una dintre ele. Până și vârsta sa era un mister. După toate probabilitățile, Karla nu era numele său adevărat. Decenii întregi din existența sa rămâneau în umbră și probabil nu se vor lumina niciodată, întrucât cei cu care lucra aveau un mod al lor de a muri sau de a-și ține gura strâns închisă.” Perfect match, nu-i așa?
8. „Bucură-te de momentul prezent!” Nu e ceva ce au spus explicit ei, dar e ceva ce am învățat eu alături de ei, știind permanent că proiectul are și o dată de expirare.

Au fost 8 ani extraordinari, plini de muzică bună și emoții felurite! Sper să fie și următorii, câți ori mai fi ei, la fel de intenși și să fie plini de inspirație!

La mulți ani, Carla’s Dreams! La mulți ani comunității CsD!

Le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine, pentru că mi-au oferit speranță și pentru că m-au învățat atât de multe!

Le mulțumesc celor de la Global Records pentru că i-au primit în familia lor și INNEI pentru că i-a făcut cunoscuți în România!

Cele mai noi vești despre ei le găsiți pe canalurile oficiale și nu uitați #SpreadLoveNotHate:

Site-ul oficial: https://www.carlasdreams.ro/ (merch CsD)

YouTube: https://www.youtube.com/user/CarlasDreamOfficial

Facebook: https://www.facebook.com/carlasdreamss/

Instagram: https://www.instagram.com/carlasdreams/?hl=ro

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespare